
kanald.ro
Exclusiv
O reformă care amenință să zdruncine din temelii unul dintre cele mai privilegiate sisteme de pensii din România a fost anunțată de ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Oficialul propune un pachet de schimbări majore în ceea ce privește pensiile de serviciu ale magistraților, o categorie profesională care, de ani de zile, beneficiază de venituri de zeci de mii de lei lunar chiar și după pensionare.
„Este nevoie de o lege clară, fără artificii și portițe. Pensia de serviciu nu trebuie să depășească venitul net din activitate”, a declarat ministrul în cadrul unui interviu la Digi24, lansând practic ideea plafonării acestor pensii speciale.
Conform programului actual de guvernare, unul dintre obiectivele principale din domeniul Justiției este „alinierea vârstei de pensionare la standardele generale”.
„Curtea Constituțională a stabilit clar: între pensie și ultimul venit trebuie să existe un raport rezonabil. Nu se poate ca după ce te retragi, să primești mai mult decât ai luat în activitate”, a punctat Marinescu.
Totuși, ministrul admite că orice modificare trebuie să țină cont de jurisprudența Curții Constituționale și de riscurile unei crize de resurse umane. Mii de magistrați îndeplinesc deja condițiile de pensionare și ar putea părăsi sistemul în bloc, dacă schimbările vin peste noapte.
Într-o declarație exclusivă pentru WOWbiz, economistul Aurelian Dochia susține că reforma este nu doar justificată, ci și esențială pentru echitatea sistemului bugetar.
„Este evident că există la pensiile speciale o mare problemă și o posibilitate de reducere. Cu toate astea, analiza trebuie făcută pe toate tipurile de pensii speciale”, atrage atenția Dochia.
El explică că nu toate pensiile speciale sunt complet nejustificate.
„De exemplu la pensii speciale intră și cei din armată, care cam peste tot în lume au niște condiții de pensionare deosebite de confițiile generale.
În plus, Dochia avertizează că, deși reforma pensiilor speciale nu va acoperi singură deficitul bugetar de 40-50 de miliarde de lei, este un gest simbolic și necesar într-o societate care cere tot mai mult corectitudine în cheltuirea banului public.
Pentru a elimina haosul actual generat de sporuri, interpretări și hotărâri judecătorești contradictorii, ministrul Radu Marinescu propune o lege de salarizare nouă pentru întreg mediul judiciar. Obiectivul este simplificarea: mai puține componente, mai multă transparență și un sistem predictibil.
„Nu putem acum să demonizăm o putere a statului, dar nici să închidem ochii la privilegii nemeritate. Avem nevoie de echilibru, raționalitate și, mai ales, fermitate”, a încheiat ministrul.
Reforma pensiilor magistraților este doar începutul. Tonul tranșant al Guvernului și presiunea publică pun Justiția într-un moment-cheie: rămâne de văzut dacă schimbările vor trece de filtrele politice și juridice sau dacă vor fi, din nou, blocate în încrengătura intereselor speciale.