“Gătește cu Majda”, din 1 iulie, în fiecare joi, în cadrul jurnalului de prânz, la Kanal D

Actriță, om de televiziune, mamă și pasionată de domeniul culinar, Majda Aboulumosha, va prezenta, începand din 1 iulie, rubrica „Gătește cu Majda”, în fiecare joi, în cadrul Știrilor Kanal D de la ora 12:00.

Autor: Amalia Florea

 Prezență exotică în cel de-al doilea sezon al reality-ului „Survivor Romania”, Majda a dovedit pana și acolo, în îndepartata Republica Dominicana, cu mijloace infime, că poate însufleți o masă ca în familie.

De aceasta dată,  prin intermediul rubricii „Găteste cu Majda”, frumoasa vedetă va fi exemplul cel mai bun pentru femeile active, care își doresc să fie perfecte și în bucătărie. În timpul scurt pe care îl au la dispoziție, acestea au nevoie de rețete simple, sănătoase, atractive vizual și usor de preparat pentru familia lor, în special pentru copii.

Iar Majda le va aduce toate exemplele de care au nevoie.

               „ Întotdeauna mi-a placut să gătesc, așa că am îmbrățișat cu bucurie propunerea de a prezenta această rubrică și de a le oferi telespectatorilor rețete verificate chiar de mine, ușor de preparat și, în același timp, sănătoase și delicioase. Mă bucur că pot fi astfel de folos femeilor care sunt mereu pe fugă și care nu prea mai au timp de gătit. Cred că atunci când prepari ceva pentru oamenii dragi, adunci în jurul tău multe zâmbete. Îmi doresc ca ea, femeia, să nu uite niciodată că e specială când zâmbește, chiar și atunci când e la cratiță ”, a spus Majda.

Citeste si: De ce a murit Adrian Rădulescu? Ce i-au găsit medicii în trup- bzi.ro

Nu pierdeți, începând din 1 iulie, în fiecare joi, în cadrul Știrilor Kanal D de la 12:00, „Gătește cu Majda”,  o „rețetă” sigură a reușitei în bucătărie, cu bucurie și gust bun.

 

 

 

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Adela Popescu, despre rolul de mamă pentru trei copii: „Este practic imposibil”. Care sunt cele mai mari greutăți

Personajul-surpriză care aruncă în aer lupta pentru moștenirea Ilenei Ciuculete! Un elvețian susține că Galeș i-a vândut totul înainte să moară! EXCLUSIV

Secretul lui Mr Pink! Legături la vârf ale ex-ului Monicăi Gabor cu oamenii Președintelui Chinei?! Dezvăluirile jurnaliștilor din Hong Kong!

Horoscop Zilnic Luni 2 August 2021: LEUL trebuie să evite conflictele, nativul SĂGETĂTOR va primi un cadou bănesc

Ea îi va lua locul lui Iohannis! Bombă la alegerile prezidențiale din 2024: Dorește să candideze

CUTREMUR ÎN SHOWBIZ! Cu cine a fost prins Cătălin Botezatu în ipostaze INTIME! De aceea a fost dat afară de la Kanal D!

Încă nu sunteți convinși că suntem pe buza prăpastiei? Fenomenul din Africa sperie întreaga lume

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies