
kanald.ro
Stiri
Fermierul Gelu Barna, care a fost amendat abuziv - din cele declarate de agricultor - de către polițiști, le-a transmis organelor de anchetă un mesaj.
Fermierul Gelu Barna a fost amendat zilele trecute cu 5.000 de lei după ce polițiștii care l-au oprit în trafic nu l-au crezut că se îndreaptă spre Săcălaz, acolo unde agricultorul administrează ferma Complet Land, notează agrointel.ro.
Forțele de ordine nu au dat crezare adeverinței pe care fermierul le-a prezentat-o și, reprosându-i că nu are trecută ora la care se va întoarce de la semănat, l-au amendat cu 2.000 de lei. Pentru că agricultorul a protestat și le-a cerut justificări, polițiștii i-au aplicat amenda maximă de 5.000 de lei.
Fermierul Gelu Barna a refuzat să semneze procesul-verbal și a anunțat că va contesta în instanță sancțiunea primită.
Mai mult, după ce a fost lăsat să plece, agricultorul s-a dus exact acolo unde spunea că merge: la câmp. El a publicat pe Facebook o fotografie din tractor, în spatele mașinii agricole putându-se vedea utilajul care pregătește terenul pentru semănat. ”Ca să nu rămână loc de interpretare că am mers la cafea. Sunt la pregătit pentru semănat „, a scris fermierul care administrează ferma Complet Land din județul Timiș.
Acuzat pe Facebook că ar fi mințit, fermierul a scris:
”În primul rând NU mint. Locuiesc în Săcălaz care este lângă Timișoara. Avem 750 ha teren arabil în localitatea Dragoiești. Avem Birourile în Timișoara. Piesele de schimb la utilajele agricole le cumpărăm din Timișoara. Dimineață am plecat de la Săcălaz spre Dragoiești, la intersecția cu Iulius Mall am fost oprit de un echipaj, am arătat adeverința și am plecat mai departe. La Punctele Cardinale am fost oprit de către acest politist care a spus că nu am trecut ora pe adeverință.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.