kanald.ro
Actualitate
Georgeta Bobar, femeia care și-a dat foc în mijlocul străzii, era soția fostului viceprimar din Petrila! Detalii absolut cutremurătoare despre tragedie
Apar noi detalii în cazul femeii care și-a dat foc în mijlocul străzii! Ce s-a aflat despre Georgeta Bobar?
O tragedie de nedescris a avut loc vineri, 20 iunie, în Petrila! Georgeta Bobar, o femeie de 65 de ani, și-a dat foc în mijlocul străzii. Trecătorii, sub ochii cărora s-a petrecut scena cutremurătoare, au solicitat imediat ajutoare, în speranța că se va mai putea face ceva pentru femeie.
Din păcate, atunci când ajutoarele au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă, fiindu-i declarat decesul.
Acum, însă, au apărut noi detalii despre femeie. Se pare că Georgeta Bobar era soția fostului viceprimar al orașului Petrila. De asemenea, aceasta fusese și profesoară de matematică la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila.
Autoritățile, prima reacție după tragedie
De asemenea, la scurt timp după tragedie, oamenii legii au venit și cu primele detalii despre acest caz, precizând că nu există suspiciuni privind comiterea vreunei infracțiuni cu violență asupra victimei.
„În cursul acestei dimineți, în jurul orei 11:10, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la un incident tragic, respectiv o posibilă sinucidere prin incendiere.
Echipajele de poliție care s-au deplasat de urgență la fața locului au identificat o femeie î n vârstă de 65 de ani, domiciliată în orașul Petrila, care a fost găsită decedată.
Din primele cercetări efectuate, nu există suspiciuni privind comiterea vreunei infracțiuni cu violență asupra victimei”, au transmis autoritățile.
De asemenea, în acest caz se fac cercetări în continuare pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și eventualele motive care ar fi determinat-o pe victimă să-și pună capăt zilelor.
Georgeta Bobar