 
                            kanald.ro
 
        Vedete
Georgiana Lobonț a postat mândră primele imagini cu burtica de gravidă.
Georgiana Lobonț se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas.
De asemenea, cântăreața este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, așa cum s-a întâmplat și recent, când le-a făcut o mare bucurie admiratorilor ei, anunțându-i că este însărcinată cu al treilea copil.
După marea veste pe care a dat-o în mediul online, aceea că va deveni mămică din nou, Georgiana Lobonț le-a mai făcut o bucurie fanilor, căci recent, direct dintr-o vacanță de la mare, acolo unde a mers alături de familia sa, vedeta a postat o serie de imagini, unde se poate observa burtica de gravidă.
„Vă salutăm de la Marea Neagră!”, a scris artista, în dreptul imaginilor pe care le-a publicat pe pagina personală de Instagram.
Georgiana Lobonț și fiul său Georgiana Lobonț și fiica sa 
  
 
În urmă cu doar câteva zile, Georgiana Lobonț a mers la primul control medical pentru sarcină și, așa cum era de așteptat, vedeta a împărtășit bucuria sa și cu fanii de pe rețelele de socializare.
În acest sens, cântăreața a postat câteva imagini din cabinetul specialistului, alături de un mesaj, prin care a precizat că medicul i-a confirmat că, într-adevăr, urmează să devină mamă pentru a treia oară.
„Am trăit o imensă bucurie azi în cabinetul domnului doctor! Ne-a confirmat că în burtica mea este un puiuț de om. Încă tot nu îmi vine să cred. Am cunoscut un om minunat, aici la Constanța, primitor și dedicat meseriei lui. Mi-a transmis o energie extraordinar de bună, o liniște, o bucurie și un calm aparte”, a scris Georgiana Lobonț pe Instagram.