
kanald.ro
Vedete
La scurt tumă după ce a fost surprins în compania unei alte femei, Adrian Minune le închide gura bârfitorilor. Cum a fost surprins chiar de fiica lui cea mare, Karmen Simionescu.
Adrian Minune este unul dintre cei mai de renume maneliști din România. Nu se laudă, însă, numai cu faima sa, ci și cu familia sa. El și Cati Simionescu, cea care i-a fost alături încă de la început și care a stat lângă el și la bine și la greu, au trei copii, care i-au moștenit talentul: Karmen, Adriana și Adrian Jr. Totuși, în cei 21 de ani de căsnicie, artistul a mai fost prins și pe picior greșit.
Ba chiar în urmă cu doar câteva zile, paparazzi l-au surprins în compania unei femei, iar toată lumea s-a așteptat ca soția lui să izbucnească. Dar nu a fost deloc așa, ba chiar s-au afișat în ipostaze extrem de tandre. Iată cum au fost surprinși chiar de fiica lor cea mare, Karmen Simionescu.
Au o familie unită și ori de câte ori au posibilitatea aceștia se strâng și petrec mult timp împreună. În urmă cu doar câteva ore, Karmen Simionescu și-a filmat părinții în timp ce dansează pe o melodie de dragoste. Gestul lor vine la doar câteva zile după ce Adrian Minune a fost surprins în compania unei alte femei. Se pare, însă, că soția lui l-a iertat și deja a și uitat incidentul, căci imaginile o suprind pe Cati mai fericită și mai împlită ca niciodată în brațele artistului.
Fiica lor cea mare a ținut să transmită și un mesaj, pe lângă imaginile cu părinții ei care par îndrăgostiți ca în prima zi: „Exemplul meu în viață”, a scris Karmen Simionescu pe rețelele de socializare.
Soția lui Adi Minune a dezvăluit că este o femeie împlinită, căci Dumnezeu i-a îndeplinit cea mai mare dorință, aceea de a avea o familie mare și frumoasă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Îmi imaginam să am o familie atât de frumoasă și chiar îmi doream din toată inima mea. Pentru că atunci când îți dorești din toată inima ta și cu toată puterea și cu toată ființa ta, Dumnezeu nu are cum să nu îți asculte rugăciunile. O dorință venită din inimă, din adâncul sufletului tău, ajunge la Dumnezeu, nu are cum altfel”, a mărturisit Cati Simionescu, în cadrul unei emisiuni TV.