kanald.ro
Stiri
Gestul nemaivazut facut de un preot din Moldova! Ce avea ascuns sub sutana cand a aparut la biserica?
Astfel, procurorii i-au propus acestuia sa poarte sub sutana microfoane, pentr a inregistra orice forma de snataj.
Se pare ca cei trei preoti l-ar fi amenintat pe episcop cu o filmare compromitatoare, despre care spuneau ca o vor face publica presei, daca acesta nu il va recomanda pe Jitaru Cristi Sebastian pentru functia de episcop vicar.
„În perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a ameninţat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât şi unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. În aceeaşi manieră au procedat şi ceilalţi doi inculpaţi în intervalul 12 – 14 iunie 2017, cu precizarea că aceştia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă «avansare».“ Potrivit unor surse, obiectul şantajului ar fi o presupusă filmare despre care cei reţinuţi susţineau că o deţin şi în care Corneliu Onilă ar apărea în ipostaze compromiţătoare”, a fost comunicatul transmis de procurorii DNA.