
kanald.ro
Gică Hagi e dezamăgit de arbitrajul din România.
Sport
Farul Constanța și Rapid București au remizat la Ovidiu, scor final 0-0, în etapa cu numărul 21 din Superliga României.
Gică Hagi, managerul tehnic al campioanei en-titre a României, a ținut un discurs extrem de tăios în finalul partidei de la Ovidiu, după ce Farul Constanța a avut parte de trei goluri anulate cu Rapid București.
Cu toate astea, „regele” a ținut să-și felicite jucătorii pentru parcursul bun pe care l-au avut și pentru câștigarea titlului sezonul precedent.
„Cred că meritam să luăm cele trei puncte, dar ăsta e fotbalul, am marcat de trei ori. Am înțeles de la conducere că nu s-a dat nicio imagine de la golul doi. Mi-au zis că nu s-a dat la televizor nicio reluare. Golul trei, acum trei săptămâni, o lună, Farul a luat un gol în ultimul minut, când noi am avut fault, nu s-a întors fault, au recuperat mingea, ne-au dat gol și am zis arbitrului de ce nu s-a întors faza.
E normal așa? Și după să mă faceți cum mă făceau ei la televizor? Cum bat câmpii? Când e fault, întorci faza. Punct! Am pierdut două puncte atunci. Două puncte cu ăia, două puncte cu ăia... alții câștigă cu gol care nu e valabil. Sunt puncte importante, băieții ăștia au muncit, au alergat și se pierd puncte. Asta am vrut să zic. I-am felicitat pe toți, s-a muncit bine un an. Toți merită felicitări. Din păcate, meritam victoria, meritam cele trei puncte, dar asta e. Sărbători fericite tuturor. Să fim buni, înțelegători și să ne odihnim, iar paoi să începem iar să muncim.
Noi am învins, doar că nu s-a dat golul. Mâna adversarului era în față. Venim și noi cu o fază, dar degeaba mai venim. Eu am luat roșu.
Mazilu are mult talent, rar găsești un jucător ca el. Nu în fiecare zi dăm randamentul pe care-l doresc cei de la televizor. Probabil vor fi și plecări, și veniri”, a spus Gică Hagi, la flash-interviu.
Farul Constanța și-a luat rămas bun de la mai mulți fotbaliști tineri în ultima perioadă.
[Sursa foto: Instagram Farul Constanța]Constantin Budescu, decarul constănțenilor, a vorbit și el la flash-interviu și a explicat faza la care reușita lui Adrian Mazilu a fost anulată din vina sa, după un fault comis la centrul terenului, văzând chiar cartonașul galben.
„Am încercat să ne facem treaba. Probabil trebuia să înscriem și a patra oară ca să se pună. Am pierdut multe puncte acasă. La câte egaluri am făcut aici, dacă le câștigam, eram sus de tot. Am început destul de prost sezonul. Au fost și acele meciuri de Europa. E bine că ne-am revenit. Dacă o țineam ca atunci, eram mult mai jos.
Am pierdut puncte în ultimele minute. E unul dintre cele mai echilibrate campionate. Lupta se va în ultima etapă. Ne pare rău de punctele pe care le-am irosit acasă. Următoarea etapă stau. Noi nu prea suntem băgați în seamă când e vorba de arbitraj. Să fim sănătoși și să avem Sărbători Fericite!”, a declarat Constantin Budescu la finalul meciului.