
kanald.ro
Gigi Becali a intervenit în scandalul lui Dorian Popa! Patronul de la FCSB cere pedeapsă dură după ce influencer-ul a fost testat pozitiv la substanțe interzise
Sport
Gigi Becali (65 de ani) a fost nemilos cu influencer-ul Dorian Popa (35 de ani), după ce acesta a fost testat pozitiv la substanțe interzise în timp ce se afla la volanul bolidului său de lux.
Gigi Becali, patronul vicecampioanei României s-a arătat nemilos în ceea ce privește situația cu care se confruntă influencer-ul Dorian Popa, cerând sancțiuni maxime pentru cei care sunt prinși sub influența substanțelor sau alcoolului la volan, „închisoare și permisul suspendat pentru zece ani”.
„Stai puțin. Au înnebunit ei? A înnebunit lumea care se uită la ei. Ce să te uiți? Ce să vezi? Am văzut că o fată din Moldova câștigă un milion.
Dar cum, mă? De ce să ia bani? Nu mă băgați că eu nu înțeleg. ” , a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Dorian Popa
Citește și: Ionuț Chirilă continuă să pună presiuni la Dinamo pentru a prelua scaunul lui Ovidiu Burcă
Cunoscutul influencer cu aproape 2,5 milioane de urmăritori pe contul personal de Instagram, Dorian Popa, a fost oprit în trafic vineri seara, în data de 27 octombrie, în localitatea Domnești, județul Ilfov, unde își are
domiciliul. El a fost testat pozitiv pentru substanțe interzise, fiindu-I prelevate probe biologice, urmând ca rezultatul acestora să-i dovedească sau nu nevinovăția.„La data de 27 octombrie a.c., ora 21:15, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domneşti, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive”, a anunţat, sâmbătă, 28 octombrie, IPJ Ilfov.
Potrivit sursei menționate anterior, testarea nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la cea mai apropiată unitate medicală din București pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
„În cauză, conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, a mai transmis sursa citată.