kanald.ro
Stiri
Gigi Becali, pomană în fața palatului din centrul Bucureștiului: “Bucurați-vă și vă veseliți!”
Gigi Becali a ajutat astăzi peste 100 de oameni nevoiași. Milionarul i-a chemat în fața casei lui din centrul Bucureștiului și le-a împărțit teancuri de banii tuturor celor aflați în nevoie.
Gigi Becali a oferit ajutor astăzi celor peste 100 de oameni care s-au adunat în fața palatului său din centrul Bucureștiului.
Gigi Becali, pomană în fața casei din centrul Bucureștiului: “Bucurați-vă și vă veseliți!”
Latifundiarul este cunoscut pentru milostenia sa și a promis că va organiza astfel de întâlniri la fiecare început de lună pentru a oferi din averea sa celor săraci.
Gigi Becali le-a spus tuturor celor prezenți o frază dintr-oo rugăciune: „Bucurați-vă și vă veseliți!”
Becali, însoțit de gărzile de corp și de omul lui de încredere, i-a selectat riguros pe cei care au beneficiat de ajutorul financiar. De porțile poleite cu aur masiv de la Aviatorilor, au trecut doar acei oameni care aveau cu adevărat nevoie de bani: mulți bătrâni, oameni în scaune cu rotile și bolnavi.
Banii s-au risipit în câteva minute și Becali a rămas fără banconetele de 100 de lei, dar cu toate acestea a ținut să împartă banii la cât mai multă lume. Cei care au încercat să-i înșele vigilența au fost dați la o parte.
După ce a terminat teancurile de bani, porțile palatului pe care se vede imaginea Sfântului Gheorghe, poleită cu aur, s-au închis și unii omeni au rămas dezamăgiți. Cei care nu au primit bani se vor consola cu gândul ca luna viitoare va fi organizată o nouă pomană la casa lui Gigi Becali.