kanald.ro
Vedete
Gina Pistol, declarație emoționantă despre al doilea copil, la sfârșit de an. Soția lui Smiley și-a deschis sufletul: „Dacă e să se întâmple, se întâmplă. Îmbrățișez cu drag”
Gina Pistol a dat vestea despre al doilea copil, chiar înainte de trecerea în noul an.
Gina Pistol și Smiley sunt împliniți atât pe plan profesional, cât și pe cel personal. Pe lângă carierele demne de invidiat, se bucură de o familie frumoasă alături de fiica lor, Josephine. Chiar înainte de Revelion, prezentatoarea TV a surprins pe toată lumea și a vorbit despre al doilea copil.
Soția lui Smiley a fost întrebată dacă își dorește ca în anul 2025 să devină din nou mamă. Gina Pistol a răspuns sincer și a mărturisit că nu exclude această posibilitate și că s-ar bucura dacă familia ei și a artistului s-ar mări.
„Reporter: Știu că Josephine este o minune în viața voastră și că v-a surprins și a venit la momentul potrivit. Tu mai speri pentru o a doua minune sau ți-ai dori?
Gina Pistol: Doar dacă vrea bunul Dumnezeu. Nici nu îndrăznesc să-i cer. Dacă e să se întâmple, se întâmplă și atunci îmbrățișez cu drag, dar așa nu pot să-mi fac astfel de planuri”, a mărturisit Gina Pistol, conform Ciao.ro.
Gina Pistol și fiica ei, Josephine
Cum petrec Gina Pistol și Smiley Revelionul?
Viața de artist cere sacrificii, iar Smiley și Gina Pistol pot confirma acest lucru. Prezentatoarea TV a recunoscut că nu a petrecut niciodată sfârșitul de an alături de soțul ei, căci cântărețul a fost mereu pe scenă. Același lucru e posibil să se întâmplă și de data aceasta.
„De Revelion nici nu știu ce are Andrei de făcut. Sper să rămână anul ăsta și acasă cu noi, că nu l-am prins pe bărbată-miu liber de Revelion niciodată. Fiica mea nici atât. Oricum trebuie să-și ia ceva aproape de casă pentru că noi pe întâi plecăm în vacanță”, a mai povestit prezentatoarea TV.