
kanald.ro
Social
Un bărbat de 51 de ani a fost în stare să își ascundă mama moartă, cu scopul de a lua în continuare pensia ei.
Întâmplarea de-a dreptul șocantă a avut loc în satul Puieştii de Jos, din județul Buzău, unde locuiește Ginel Stegaru. Bărbatul în vârstă de 51 de ani a îngropat trupul mamei sale moarte în curte și a mințit pentru a îi putea lua în continuare pensia. Femeia de 90 de ani a murit în luna aprilie a acestui an, iar aproximativ 6 luni de zile, fiul ei a mințit-o pe postăriță că mama lui este la spital și a reușit să ia în continuare pensia de 800 de lei.
„Pe 27 aprilie, dimineaţa, i-am dat mâncare, m-am dus la muncă, iar când am venit seara, am găsit-o moartă”, a declarat bărbatul, pentru Adevarul.ro.
Citeste si: O nouă alertă de gaz în România! Un întreg bloc a fost evacuat în urmă cu puțin timp- kanald.ro
Atunci când a găsit-o fără suflare pe femeia care i-a dat viață, Ginel a început să tremure și nu a știu cum să reacționeze.
„Începusem să tremur şi nu mai realizam ce fac. Era cu capul pe pernă, pe partea dreaptă. Am spălat-o, după care am dus-o în braţe în spatele casei. Am pus haine, ca să nu stea pe pământul gol, am pus-o pe ea în acea groapă, iarăşi haine peste ea, apoi nişte plăci, ca să nu intre ploaia”, mai povestește bărbatul în vârstă de 51 de ani.
Locul în care Ginel Stegaru și-a îngropat mama
Cu toate acestea, bărbatul nu avea conștiința împăcată. El continua să meargă la „locul de veci” pe care îl pregătise pentru mama lui. El a continuat să îi mintă pe vecini, pe postăriță, dar și pe nepoți că bătrâna este la spital.
„Mă lua fiorul, iar noaptea nu dormeam mai mult de două-trei ore, fiindcă ştiam că este aici.
Ginel Stegaru (51 de ani)
Ginel Stegaru este cercetat în liertate, pentru profanare de cadavre. El a reușit să mintă pe toată lumea timp de 6 luni de zile. Postărița din comună a fost persoana care și-a dat seama că ceva este în neregulă, după ce bărbatul nu avea cum să dovedească că bătrâna este în continuare în viață.
Polițiștii au găsit cadavrul sub un morman de frunze uscate şi resturi de ciment, în curtea din spate. El este cercetat în libertate pentru profanare de cadavre. Necropsia bătrânei va arăta dacă au existat semne de violență și dacă Ginel Stearu devine și suspect de omor.
Vecinii bărbatului de 51 de ani sunt șocați de gestul bărbatului. Nimeni nu știa ce se acunde de fapt în spatele chipului care părea mereu lipsit de griji.
„Este ca o crimă ceea ce a făcut omul ăsta. A stat cu femeia moartă la colţul casei, îngropată ca un câine. În vară, venea un miros, dar credeam că e de la porcii unui vecin de aici. Acum ajunsese numai oase”, a declarat unul dintre vecinii lui Ginel Stegaru.