
kanald.ro
Stiri
Fiecare dintre noi a gătit, cel puţin o dată, ouă, iar de uneori, când acestea au fost sparte, punctele de sânge din gălbenuş ne-au pus pe gânduri.
Dacă te-ai întrebat vreodată ce înseamnă micile pete roşiatice, ei bine îţi spunem noi. Se pare că acestea apar atunci când se formează oul, din cauza unei rupturi la nivelul vaselor de sânge.
Chiar dacă motivul apariţiei lor diferă de la pasăre la pasăre, responsabilă ar fi chiar alimentaţia găinii ori vârsta, însă nu se pune vorba de starea de sănătate.
De asemenea, medicii au confirmat că petele de sânge nu tratează o problemă a păsării şi nici nu cauzează vreo problemă celor care consumă astfel de ouă.