Helen, fosta sotie a lui Ioan Stoica: "Ion m-a taiat de pe lista castigatorilor Caritas!"

Wowbiz.ro a difuzat, ieri, imagini in exclusivitate cu fondatorul jocului Caritas, care traieste cu chirie la etajul 4 al unui bloc de garsoniere din Brasov. Deranjat ca a fost descoperit, Stoica a refuzat orice dialog pe tema jocului piramidal ce a rulat aproape 4 miliarde de dolari si, la final, a ruinat 300.000 de romani. In schimb, fosta sotie a lui Stoica, Helen (71 de ani), care traieste tot la Brasov, a dezvaluit mai multe intamplari traite alaturi de parintele celei mai mari escrocherii financiare din istoria Romaniei. ##VIDEO2996##

Distribuie pe:

Autor: A.B.C., Andrei Comsa

fara descriereWowbiz.ro: Cand l-ati cunoscut pe Ioan Stoica?

Helen Stoica: Ne stiam de mult, cred ca de pe vremea liceului. Ne-am casatorit de-abia in 1990, cand amandoi aveam 50 de ani. El era vaduv, sotia ii murise de cancer, trecusem si eu prin alta casnicie. Mi-a dat un telefon, ne-am intalnit si mi-a spus ca vrea sa se insoare din nou. Eu aveam un baiat mare, cu viata lui, m-am gandit sa incep si eu o viata noua, alaturi de un alt barbat. Asa ca l-am acceptat ca sot pe Ioan Stoica.

Wowbiz.ro: La putin timp dupa ce i-ati devenit sotie, Stoica a fondat Caritasul.

Helen Stoica: Nici nu mi-a zis ce are de gand sa faca. Avea un  amic cu care s-a consultat, acesta dezvoltase un joc piramidal in Brasov. Dar ideea initiala i-a venit lui Stoica in Italia, unde a stat o perioada, acolo auzise de schema Ponzi si s-a gandit ca o sa mearga si aici.

Wowbiz.ro: Si o perioada a mers, multi s-au imbogatit din Caritas. Ca sotie a patronului unui joc ce promitea un profit de 8 ori mai mare decat suma investita, nu ati fost tentata sa testati viabilitatea sistemului?

Helen Stoica: Am jucat o data si Stoica m-a scos din joc. Nu mi-a dat banii, m-a taiat pur si simplu de pe lista. Nu-l anuntasem, depusesem o suma mica, nu mai tin minte cat, vroiam sa castig si eu niste bani. Dar m-a descoperit pe lista, chiar daca ma trecusem cu alta adresa. Si-a dat seama ca sunt eu dupa prenume, Helen, nu se numea nimeni astfel.

Wowbiz.ro: De ce a facut-o?

Helen Stoica: Nu mi-a dat explicatii de ce m-a scos, de fapt niciodata nu dadea explicatii. Pur si simplu, le-a zis fetelor care faceau plati sa nu dea nici un ban pe numele Helen Stoica. El decidea cine primeste bani de pe liste. Sigur, mai avea in jurul lui contabila, cateva casiere care tineau evidenta listelor, dar el avea mereu ultimul cuvint.

Wowbiz.ro: Ii treceau o gramada de bani prin mana, nu v-ati ales cu nimic?

Helen Stoica: Aveam atatia bani cati dorea el sa-mi dea. Erau bani pentru mancare, sa i-o gatesc, nimic in plus. Noi ne mutasem de la Brasov la Cluj, unde Primaria ne daduse un apartament inchiriat in centrul orasului, unde el venea pe fuga. Caritasul ii umplea tot timpul, il obseda. Venea acasa la 3-4 dimineata, dormea vreo doua ore si se ducea iar la firma. Era inspaimantat sa nu se opreasca jocul, de aceea, tot ce castiga, reinvestea in Caritas. La un moment dat, i-am zis ca tot balciul asta se va sfirsi.

fara descriere

Wowbiz.ro: Si el ce spunea?

Helen Stoica: El era optimist, spera ca va primi aprobare sa faca o banca si, prin ea, Caritasul sa mearga in continuare. A apelat la Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, care i-a transmis: "Cat voi fi eu la BNR, aceasta banca nu se va infiinta". Si Ioan avea toate documentele pregatite...

Wowbiz.ro: Pana la urma, s-a ales praful.

Helen Stoica: Cand s-a prabusit jocul, eu ma intorsesem deja acasa, la Brasov. Relatia noastra era oricum deteriorata. Cu toate astea, l-am vizitat regulat cat a facut inchisoare, un an si jumatate. N-am avut bani nici sa-i platesc avocatul, imi spunea sa ma imprumut in numele lui. N-am facut-o, ii disparusera toti prietenii. In 1997, parca, la aproape un an dupa ce a iesit din puscarie, am divortat.

Wowbiz.ro: L-ati mai vazut de atunci?

Helen Stoica: Ne-am intalnit prin piata, acum vreo 4 ani. Nu ne-am spus prea multe. L-am intrebat ce-a facut cu mobila pe care am cumparat-o la Cluj, cand am aranjat apartamentul de acolo, ca mi-ar fi prins bine acum o canapea. Mi-a zis ca nu o mai are.

Wowbiz.ro: Nu v-a ramas nimic care sa va aminteasca de el?

Helen Stoica: Asta mi-a fost destinul, sa nu ma aleg cu nimic de pe urma lui Stoica. Culmea e ca singurul cadou de la el a fost un set de bijuterii de aur, inel, lantisor si medalion, pe care mi l-a daruit prin 1993. N-am avut parte de ele, mi le-a furat cineva din casa acum cativa ani.

Wowbiz.ro: Regretati ca ati trait alaturi de Ioan Stoica?

Helen Stoica: Am pierdut inutil niste ani, ani care nu se recupereaza.

 

Imagine: Ionut Paun

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate