kanald.ro
Actualitate
"Ieri trebuia să avem nunta, azi eu caut sicrie!" Durere fără margini în familia Alexandrei, tânăra care a murit în ajunul nunții. Logodnicul ei nu-și poate reveni din șoc, după ce și-a pierdut iubita și copilul în aceeași zi
Silviu, cel care urma să îi devină soț Alexandrei, este devastat de durere.
Tragedie pentru o familie din Suceava. O tânără de 24 de ani, care avea să devină mamă în mai puțin de o lună, a decedat subit, cu o zi înainte de nuntă. Alexandra a ajuns la spital în stare gravă, însă medicii nu au mai putut face nimic nici pentru ea, nici pentru fetița pe care o purta în pântece. Logodnicul ei este încă în stare de șoc!
„Ieri trebuia să avem nunta, azi eu caut sicrie!”
Alexandra și Silviu erau pe punctul de a se căsători. În ajunul nunții, însă, o tragedie s-a abătut asupra familiei lor. Tinerei de 24 de ani, care era însărcinată în 8 luni, i s-a făcut rău și a ajuns la spital. Din păcate, doctorii nu au putut să o salveze nici pe ea și nici pe copil.
Silviu, cel care urma să-i devină soț, este îngenuncheat de durere. Bărbatul spune că a pierdut tot ce avea mai de preț, într-o singură zi: „Eram împreună de trei ani, aveam planuri de viitor, am început o casă, aveam planuri să avem copii, era însărcinată în luna a 8-a. S-au dus toate. Ieri trebuia să avem nunta, azi eu caut sicrie. Trebuia să fie mireasa mea şi nu mai e. O îmbrac în mireasă pentru altceva. Eu nu mai am nimic. Tot ce am avut mi-a luat Dumnezeu deodată.”, a declarat logodnicul Alexandrei, pentru observatornews.ro.
Silviu, logodnicul Alexandrei
Alexandra era cunoscută cu probleme cardiace
Logodnicul Alexandrei a dezvăluit că tânăra se confrunta cu probleme cardiace: „Avea nişte probleme la inimă. Avea valvă din metal pusă din 2010. De când a rămas însărcinată i-au schimbat tratamentul şi starea de sănătatea era bună, că mergea regulat la cardiologie. De câteva zile a început să se simtă puțin rău, dar nu s-a arătat. A zis că nu e grav şi să facem cumva să facem nunta, să nu anulăm. Tare şi-a dorit să fie mireasă.”, a mai spus Silviu, logodnicul Alexandrei, pentru sursa amintită.