
kanald.ro
Exclusiv
Crimele de la Constanța au șocat toată România! Bărbatul supranumit "Șacalul din Constanța" și suspectat de oamenii legii pentru comiterea celor două fapte a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, însă în continuare ies la iveală detalii cutremurătoare din acest caz.
Recent, oamenii legii au reușit să stabilească, cu ajutorul camerelor de supraveghere, traseul pe care bărbatul l-ar fi avut înainte să comită cele două fapte. Mai mult decât atât, acesta ar fi mers chiar la poliție în ziua în care i-ar fi luat viața uneia dintre femei.
"Șacalul din Constanța", bărbatul suspectat pentru cele două crime, ar fi avut-o drept complice pe concubina lui, după cum au dezvăluit oamenii legii. Bărbatul ar fi ales femeile de pe siteurile cu dame de companie și le-ar fi ucis pentru a le sustrage bijuteriile și mașinile.
În acest moment, la Constanța, autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-au produs cele două crime, iar bărbatul și concubina lui au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. "Șacalul" este principalul suspect în acest caz, însă în fața anchetatorilor și-a susținut în continuare nevinovăția.
Șacalul din Constanța
Mașinile celor două femei care și-au găsit sfârșitul la Mamaia ar fi fost una dintre țintele "Șacalului din Constanța", iar deja unul dintre autoturisme ar fi fost vândut.
Avocatul Adrian Cuculis a dezvăluit, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, faptul că deja a depus pentru soțul Deliei o cerere prin care să reintre în posesia autoturismului."Eu reprezint aici o parte, îi reprezint familia Deliei, pe soțul acesteia și noi deja am depus cererea ca acea mașină să îi fie redată în patrimoniu pentru că niciodată nu s-a făcut o vânzare reală și legală cu privire la acea mașină și
I se pare cel puțin injust să nu aibă deja mașina în patrimoniu(...) Dincolo de asta, omul susține că ea a intrat în această rețea de proxenetism cu puțin timp înainte să fie omorâtă, deci nu era o chestiune pe care ea să o fi făcut de ani de zile.
Nu era o meserie pe care o făcea din totdeauna", a declarat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.
Șacalul din Constanța
Delia a fost găsită fără suflare, după ce familia și prietenii au căutat-o cu disperare timp de mai multe zile. Soțul femeii ar fi făcut tot posibilul să o găsească, iar după ce nu i-a mai răspuns la telefon timp de câteva zile, bărbatul ar fi mers direct la complexul rezidențial din Mamaia, acolo unde știa că aceasta se cazase.
Paznicul însă i-ar fi spus că Delia a plecat.La doar câteva zile, soțul Deliei ar fi fost contactat de un bărbat care i-ar fi cerut actele de la mașina femeii și un contract de vânzare – cumpărare, după cum a precizat recent, la un post TV.
"Mașina era dispărută de pe data de 2, de când a dispărut și Delia. Pe 10 m-a sunat cineva să mă întrebe de mașina, că are mașina mea și vrea act de contract vânzare-cumpărare. Am întrebat de unde are mașina, a zis că nu știe, nu au zis nimic concret. Apoi s-au dus în Bulgaria și au înmatriculat-o acolo, în mod ilegal. S-au dus și-au pus sechestru pe mașină.
Au plătit 15.000 de lei, mașina e tot la ei, nu la poliție. Ei nu au dat mașina la poliție, au zis că au cheile în Suedia. Au zis că este de la un băiat, nu au zis altceva. Insistau că mașina este la ei, fără să-mi dea alte detalii", a spus soțul Deliei, în timpul unei emisiuni TV.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!