
kanald.ro
Ileana Sterp și familia ei
Vedete
Ileana Sterp le-a povestit fanilor ce se întâmplă în familia sa, în special în ceea ce îi privește pe copiii ei.
Ileana Sterp este foarte activă pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde împărtășește cu urmăritorii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa și nu ezită chiar să le dezvăluie internauților chiar și lucruri ce țin de copiii ei, Carla și Damir.
Astfel, mulți dintre urmăritorii tinerei nu au putut trece cu vederea peste faptul că după micul dejun fetița Ilenei Sterp primește ceva dulce, iar aceasta a ținut să vorbească despre acest subiect, explicând că deși știe că nu este neapărat un lucru bun, continuă să facă asta, pentru că așa s-au obișnuit cu toții.
„Da, uneori după micul dejun, Carla primește ceva dulce.
Ileana Sterp și familia ei
Nu de mult, Ileana Sterp le-a dezvăluit fanilor din mediul online că s-a enervat la culme atunci când s-a urcat pe cântar și a observat că s-a îngrășat 2 kilograme, motiv pentru care acum vrea să-și pună ambiția la încercare și să slăbească 6 kilograme până la Crăciun.
„M-am îngrășat 2 kg și m-am enervat, iar până la Crăciun vreau să dau jos 6 kg!!”, a transmis Ileana Sterp, pe pagina personală de Instagram.