
kanald.ro
Diverse
Wowbiz.ro vă prezintă în exclusivitate fotografii de la petrecerile de botez ale celor doi copii care au murit împreună cu mama lor, la Timișoara.
Iulia avea 33 de ani și era mama unei fetițe de 6 ani și a unui băiețel de aproape 3 ani. Femeia frumoasă, mereu zâmbăreța ascundea în suflet o suferință care o măcina și nimeni din preajma ei nu a observat. Altfel, nu se explică gestul ei de a-și lua viața și de a-i conduce spre moarte și pe cei doi copii.
Apropiații sunt în stare de șoc, nimeni nu își explică ce a împins-o pe tânăra mămică la gestul extrem.
Iulia se cunoștea cu tatăl celor doi copii din copilărie. S-au iubit, au făcut nuntă, au făcut doi copii, însă în urmă cu doi ani au decis să se despartă. Tânăra și-a refăcut viața alături de un alt bărbat, însă relația nu a funcționat. Rămăsese cu fostul soț în relații bune și chiar deciseseră să-și mai acorde o șansă. Pe 12 aprilie făcuseră demersurile să se recăsătorească. Tânărul ar fi trebuit să se întoarcă din Austria, acolo unde munsește, pentru evenimentul fericit din viața lor, însă acum s-a întors pentru a-și conduce pe ultimul drum cele mai dragi persoane din viața sa.
/www/cdn.knd.ro/media/521/2861/1680/20220378/1/279527726-1034916430449837-8867886757945274346-n.jpg
Cei care i-au cunoscut și i-au văzut împreună, pe vremea când formau un cuplu, au rămas în minte cu portretul unui cuplu perfect. Pentru că Alex, fostul soț al Iuliei, lucra în Austria și era mereu plecat, mulți nici nu au știut că au divorțat.
Cei doi copii erau marea lor realizare și au organizat pentru fiecare dintre ei câte o petrecere fastuoasă cu ocazia botezului.
În noiembrie 2015 a avut loc botezul fetiței, iar în februarie 2020 creștinarea băiețelului. Printre invitații care nu aveau cum să lipsească s-a numărat formația care a întreținut atmosfera de petrecere și fac dezvăluiri emoționante.
„Erau o familie frumoasă, perfectă, frumoși amândoi și el și ea. La primul botez al Alisei, eu eram fascinat de frumusețea fetiței. Și la botezul băiatul la fel, m-am bucurat enorm pentru ei, că Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii minunați. În rest nu cunosc detalii despre relația lor, nici nu știam că ei au fost despărțiți.”, a dezvăluit pentru wowbiz.ro unul dintre membrii formației Raluca Modi.
Din fotografiile surprinse la cele două petreceri observăm câtă fericire și voie bună era în preajma familiei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
/www/cdn.knd.ro/media/521/2861/1680/20220378/1/279896351-971510107067277-2444877802541423842-n.jpg
„La ambele evenimente la care am cântat totul a fost perfect, distracție maximă și nu părea absolut nimic să fie probleme în relația lor.”, a mai spus membrul formației Raluca Modi în exclusivitate pentru wowbiz.ro.
Ancheta morții mamei și celor doi copii este în desfășurare. Oamenii legii vor să stabilească de a recurs Iulia la un gest atât de dramatic. Până atunci familia se pregătește de înmormântarea celor trei, care vor fi așezați împreună în sicriul în care își vor dormi somnul de veci.