Imagini ŞOCANTE! O tânără de 20 de ani, bătută şi tâlhărită în scara blocului! Şi-a pierdut cunoştinţa şi acuză pierderi de memorie

Distribuie pe:

Autor: A.N.C.

 
O tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătută într-o scară de bloc din Alba Iulia. Agresorul i-a furat telefonul şi portofelul apoi s-a făcut nevăzut. Fata acuză pierderi de memorie, nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat şi cum a ajuns la spital. Medicii care o tratează sunt cei care au anunţat poliţia. 
 
Agresiunea tinerei de 20 de ani, din Alba Iulia, a fost surprinsă de camerele de supraveghere din blocul unde a fost bătută.
 
Pe imagini se vede cum în scara blocului intră patru persoane, iar două dintre ele, care par că sunt împreună, urcă în lift. În momentul în care uşile ascensorului s-au închis, iar tânăra de 20 de ani a rămas cu bărbatul care a intrat ultimul în scară, acesta o loveşte puternic cu pumnul în faţă şi o trânteşte cu capul de ciment, apoi îi umblă prin buzunare, îi fură telefonul şi portofelul şi fuge.
 
Se pare că fata şi-a pierdut cunoştinţa.
 

 

 
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, luni, că poliţiştii au deschis o anchetă, după ce au fost anunţaţi de reprezentanţii Spitalului din Alba Iulia despre fata care a ajuns sâmbătă seara, la spital, bătută.
 
 
„Se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, precum şi pentru identificarea autorului şi tragerea lui la răspundere penală. În cauză este o persoană bănuită de comiterea faptei, colegii mei în acest moment fac investigaţii. Îl avem identificat ca şi persoană bănuită (pe autor – n.r), urmează să fie făcute demersurile. (…) Pe noi ne-a sesizat un reprezentant al spitalului, care ne-a spus că la spital s-a prezentat o tânără care acuză pierderi de memorie. Din relatările fetei a rezultat că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat, ea nu a reclamat faptul că a fost victima unei infracţiuni. După aceea, colegii mei au făcut investigaţii, au ridicat şi imaginile de pe camerele de supraveghere şi au stabilit că este vorba despre o faptă de tâlhărie”, a spus Prodan.
 
ATENŢIE! Imagini care vă pot afecta emoţional:
 
 

 
 
Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate