kanald.ro
Vedete
Imaginile groazei de la locul accidentului în care a murit Tavy Puștiu. Mașina este un morman de fiare
Imaginile surprinse la locul accidentului în care și-a pierdut viața manelistul Tavy Puștiul sunt greu de descris în cuvinte.
Lumea manelelelor este zguduită de o altă veste tristă. Manelistul Tavy Puștiu și-a pierdut ieri viața, dintr-un moment de neatenție al soției sale care se afla la volan. Cei doi soți erau foarte fericiți și nici nu bănuiau că viața lor se va sfârși. Înainte de impact, Tavy Puștiu s-a filmat pe rețelele de socializare în timp ce merge cu soția sa cu mașina și asculta muzica la refuz.
Se pare că soția lui în vârstă de 24 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism pe strada Trandafirilor, sensul către strada Răului, ajunsă la trecerea la nivel de cale ferată, posibil pe fondul nerespectării regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, a fost surprinsă și accidentată de un tren privat care se deplasa pe ruta Măneciu-Ploiești Sud, informează Observator Prahovean.
Trenul a fost văzut mult prea târziu de manelist care a început să țipe, iar imapctul a fost unul devastator.
Din imaginile surprinse la locul accidentului se poate observa că mașina celor doi soți este făcută praf.
Citeste si: Ea este Monica, soția lăutarului decedat. Mașina lui Tavy Puștiu a fost spulberată de un tren
VIDEO! Momentul în care Tavy Puștiu a fost strivit de tren! Totul a fost transmis live pe Facebook
Noi detalii în cazul accidentului feroviar transmis live pe Facebook, al cărui victimă a fost manelistul Tavy Puștiu!
Noi detalii în cazul accidentului feroviar transmis live pe Facebook! Lăutarul Tavy Puștiu era live pe site-ul de socializare când a văzut că se îndreaptă trenul spre autoturismul în care se afla cu soția lui, care în momentul de față se află în stare gravă la spital.
Citește continuarea aici