kanald.ro
Vedete
Imaginile incendiare cu Mihaela și Gagea care au apărut pe internet, la scurt timp după ce fosta concurentă a revenit în „Casa Iubirii”. În ce ipostaze au fost surprinși. Susținătorii lor, în extaz: „Frumoșilor, vă stă bine împreună”
Mihaela și Gagea s-au afișat împreună, la scurt timp după ce blondina a mers în vizită în „Casa Iubirii”.
Mihaela Homa a fost aleasă câștigătoarea sezonului al doilea din „Casa Iubirii”, însă nu a avut prea mare noroc în dragoste. Relația cu Robert din timpul emisiunii nu a funcționat, iar de când competiția s-a încheiat, blondina pare să fie tot singură. Recent însă, a apărut alături de Gagea, actual concurent la Kanal D.
Zilele trecute, Mihaela și-a făcut apariția în „Casa Iubirii”. A făcut o scurtă vizită și a stat de vorbă cu fetele și băieții, spre bucuria acestora, care au ascultat-o cu urechile ciulite. Ulterior, pe internet a apărut o filmare în care fosta concurentă apărea, zâmbitoare, la brațul lui Gagea.
Cei doi au făcut un filmuleț în care dansau fericiți pe piesa pe care tânărul tocmai a lansat-o și l-au publicat apoi pe TikTok.
Susținătorii Mihaelei și ai lui Gagea, în culmea fericirii
Deși nici Mihaela, dar nici Gagea nu au făcut vreo declarație despre o posibilă legătură între ei, oamenii care îi simpatizează nu au putut să nu observe chimia. Au luat cu asalt secțiunea de comentarii, spunându-le cât de bine le-ar sta împreună.
„Frumoșilor, vă stă bine împreună la „Casa iubirii”. Să fiți în marea finală. Vot Gagea și Mihaela/ Woooooow, chiar le-ar sta bine, nu glumă! Măi, că frumoși sunteți / Doamne, cât de bine le stă împreună / Bravo, Gagea. Vă potriviți foarte bine. Frumoși amândoi / Vă potriviți, vă stă bine împreună! Cine știe… poate intervine Cupidon! / Bravo Gagea. Ai nevoie de o fată ca Mihaela, să te înțeleagă și să te iubească cu adevărat!”, sunt doar câteva dintre reacțiile mulțumite ale internauților.