
kanald.ro
Kamara, Oana și Leon
Vedete
Kamara a povestit în ce relații a rămas cu fosta lui soție.
Kamara petrece foarte mult timp cu fiul său Leon, iar acesta face progrese mari privind starea de sănătate. Chiar dacă cei doi par de nedespărțit, băiețelul petrece timp și cu mama lui, fosta soție a artistului. Kamara a povestit în ce relații a rămas cu partenera lui, după ce s-au despărțit.
Kamara a lipsit o perioadă din viața fiului său pentru a participa la o emisiune în Republica Dominicană.
„În lipsa mea, Leon a stat cu mămica lui, cu bunicii lui care ne-au ajutat foarte mult.
A petrecut și ceva timp pe la Focșani și a stat și pe la București. Evoluează pe zi ce trece, cu pași mărunți mergem înainte. Este un învingător și un luptător. Eu, de când m-am întors, având în vedere că am fost și operat și nu aveam voie să ridic, în perioada de după operație, a trebuit să mai stea un pic pe la Focșani, astfel încât să îmi revin și eu, pentru că Oana, fosta mea soție, a avut și ea foarte multă treabă, așa că, finalmente, Leon stă la mine o săptămână, o săptămână la ea.
Leon, fiul lui Kamara a fost diagnosticat la scurt timp de la naștere cu tetrapareză spastică. De la aflarea acestei vești, toți apropiații părinților s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe cel mic. Leon are nevoie de multe tratamente costisitoare și operații la fiecare puseu de creștere, iar doar costul unei operații de Miotenofasciotomie, care are loc la Barcelona, aproape în fiecare an, ajunge în jurul sumei de 10.000
„Cum ziceam, Leon a progresat foarte mult. Reușește să ridice singur un genunchi, chiar, mai nou, ușor-ușor, ajunge în poziția cavalerului. Referitor la o nouă operație, așteptăm să vină în România doctorul care îl evaluează și să ne spună cum stăm pentru a face operație undeva, dacă este cazul, în septembrie-octombrie, tot în Spania, încă nu știm cu precizie dacă va fi la Barcelona sau la Madrid. Să ajungă mai întâi doctorul aici, să îl vadă și vom afla ce și cum! Dar e posibil să fie nevoie pentru că, din ce observăm noi, iarăși nu poate să întindă picioarele până la capăt și nici brațele ”, a mai mărturisit Kamara.