WowNews logo WOWnews
Stories
Inamicul "nevăzut", după inundațiile de la Galați și Vaslui! Ce boli poate aduce tragedia din zonele afectate?! Medicul Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă | EXCLUSIV

Exclusiv

Inamicul "nevăzut", după inundațiile de la Galați și Vaslui! Ce boli poate aduce tragedia din zonele afectate?! Medicul Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă | EXCLUSIV

Este cod roșu la Galați și la Vaslui, după ce Ciclonul Boris a lovit fără milă mai multe localități din cele două județe. Inundațiile au distrus zeci de case, cinci persoane au murit și sute de oameni au fost afectați de fenomenele meteo extreme.

Odată cu viiturile și inundațiile din cele două județe, apar, din păcate, și inamicii "nevăzuți" precum bolile și afecțiunile ce se răspândesc odată cu o astfel de catastrofă. Viiturile au distrus zeci de case, au pus la pământ grajduri și au contaminat apele din zonă.

Am vrut să aflăm ce riscuri există, din punct de vedere al sănătății, odată cu apariția acestor fenomene, iar medicul Tudor Ciuhodaru a explicat, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, care sunt cele mai periculoase afecțiuni și cât de mult crește riscul infecțiilor la nivelul organismului.

Apele contaminate, vremea nefavorabilă și condițiile la care sunt expuși sinistrații cresc riscul de epidemie. Din păcate, vești bune nu sunt nici pentru bolnavii cronici, al căror acces la tratament poate fi întrerupt din pricina izolării, mai precizează reputatul medic.

Citeste si: Cine este iubitul Cabiriei, fiica Maiei Morgenstern? Între cei doi, care abia au devenit părinți, este o diferență de 37 de ani- kfetele.ro

tudor ciuhodaru

Medicul Tudor Ciuhodaru

[Sursa foto: Facebook]

Bolile digestive, una dintre principalele probleme pe care o pot aduce inundațiile din Vaslui și Galați

Locuitorii din Vaslui și Galați au trecut prin clipe de coșmar în acest weekend, atunci când Ciclonul Boris a lovit fără milă casele în care oamenii locuiau de o viață. Zeci de locuințe și gospodării au fost distruse, școlile au fost închise, iar șase persoane și-au pierdut viața. Sunt peste 15.000 de persoane afectate după fenomenele meteo extreme, iar autoritățile fac eforturi pentru a rezolva problemele.

Citește și: Ninge în România! Stratul de zăpadă a atins deja 5 cm! Ciclonul Boris a pus stăpânire pe aceste zone din țară

"Este risc major de epidemie, în special hidrice. Pentru că sunt apele contaminate, este poluare biologică și fizică. Apele din fântâni și rețelele de canalizare ar trebui verificate. Vorbim de epidemie hidrică. Este foarte important în aceste momente să se consume doar apă îmbuteliată sau fiartă", a explicat medicul Tudor Ciuhodaru, pentru WOWbiz.ro.

Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat cât de important este ca oamenii să primească apă potabilă și mâncare proaspătă, dar mai ales să le fie asigurate condițiile optime de igienă, tocmai pentru a prevenit formarea de focare și răspândirea diferitelor afecțiuni digestive.

"Mi se părea normal ca oamenii să fie informați. În contextul actual, cea mai sigură formă de informare este radioul în zonele respective, mai ales pentru că sunt izolate. Ar fi trebuit ca oamenii să știe că există riscuri majore privind sănătatea, mai ales la bolile cu transmitere digestivă.

Aici vorbesc de apă și de mâncare. Este important ca oamenii să primească apă potabilă și să fie evacuați din zonă, dar totodată să le fie asigurate condițiile de igienă. La cort noaptea este frig și plouă, deci temperatura automat este și mai mică. Riscul de boli fecal – orale, în special în taberele acestea de corturi, este major", a mai precizat medicul Tudor Ciuhodaru, pentru WOWbiz.ro.

localitate inundata

Localitate inundată în Galați

[Sursa foto: Inquam Photos / George Călin]

Viiturile din Vaslui și Galați, un moment critic din punct de vedere epidemiologic?

Totodată, medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra faptului că este un moment de alertă, un moment în care oamenii sunt cu atât mai predispuși la boli cu cât fie pot avea accesul la medicamente restricționat din pricina izolării, fie se pot confrunta cu situații limită în care sunt sinistrați sau izolați și nu mai au alimente în stare bună pe care să le consume.

Citeste si: Andrei și Alexandrina fac marele pas în Istanbul! „Te iubesc!”. Nu ratați date-ul incendiar în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 6 septembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citeste si: Incredibil, dar adevărat! Un bărbat a stat 30 de ani după gratii pentru o crimă pe care NU a comis-o: "Tribunalul a confirmat astăzi". Detalii revoltătoare dintr-un caz care șochează lumea- radioimpuls.ro

Citește și: Raed Arafat a vorbit despre bilanțul inundațiilor din Galați și Vaslui! Sute de salvatori intervin pentru sprijinul localnicilor în aceste momente: „Minim 15.000 de persoane afectate”

"În aceste perioade există o patologie specifică a unor astfel de dezastre. Patologia hidrică este cea dominantă, adică boli care se pot transmite prin apă contaminată și vorbim de bacterii, până inclusiv la hepatită. Să nu uităm de enterocolită, virozele respiratorii.

Se transmit bolile și prin alimente contaminate, degradate, mai ales dacă vorbim de persoanele sinistrate care mănâncă produse ținute de mult timp, acolo riscurile sunt majore. Accentuarea și agravarea pratologiilor cronice de tip respirator, cardiologic și neurologic, în contextul în care nu știu dacă oamenii aceștia au acces la medicamente pentru că nu știu cum intră salvarea pe acolo", a mai explicat medicul Tudor Ciuhodaru, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.

Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!

inundatii galati

O casă inundată, după ce Ciclonul Boris a lovit la Galați

[Sursa foto: Inquam Photos / George Călin]