Încă un caz terifiant zguduie orașul Caracal! Mai multe adolescente, sclave sexuale într-o clădire care aparține primăriei! Ce erau obligate să facă după lăsarea serii

O altă descoperire șocantă făcută în Caracal cutremură România. Mai multe fete minore, racolate din familii sărace, au fost exploatate sexual ani la rând într-un club de noapte. Anchetatorii spun că patronii, frate și soră, le obligau cu bătaia să învețe dansul la bară și, apoi, să strângă bani de pe urma relațiilor intime cu o mulţime de clienți. Bordelul clandestin a fost încropit, culmea, într-o clădire de patrimoniu ce aparține primăriei.

Autor: M.B.


In articol:

Adolescentele care au devenit sclave sexuale au puțin peste 16 ani. Au fost racolate, spun procurorii, din familii sărace, unele prin metoda lover boy. Cei care le suceau mințile erau barmanul și fratele patroanei. O dată ce cădeau în plasă, fetele erau duse în clubul de noapte, de unde nu mai scăpau.

Ajungeau pe mâinile Corinei Tufiș și a fratelui ei, cei care a pus la cale tot planul diabolic. Le obligau pe tinere să învețe dansul la bară și apoi le aruncau în jocul murdar. Unele- vrăjite de promisiunea unui câștig- nu se împotriveau. Altele erau bătute ca să tacă și să se supună.

De cum se lăsa întunericul, corupeau clienții să consume cât mai mult, le ofereau spectacole explicite, iar când dorința era mai aprigă ca orice- îi duceau pe rând la separeu, unde întrețineau relații sexuale contra cost. Cu 200 de lei se vindea fiecare minoră, dar toate îi mințeau pe bărbați că au peste 18 ani.

Citeste si: Incendiar! Acuzații extrem de grave la adresa europarlamentarului Dragoș Benea!- bzi.ro

Aveau clienți cu duiumul. Drept dovadă stau datelor de la Registrul Comerțului- care arată că imediat după ce au început racolarea de minore- cifra de afaceri a firmei controlate de Corina Tufiș explodează! Cei care păzeau clubul au fost angajații controversatului afacerist Remus Rădoi- zis Codiță.

Omul spune că nu știa să fi fost vorba de minore și că fetele ar fi intrat de bună voie pe porțile iadului.

Minore din Caracal, sclave sexuale într-o clădire a primăriei

Revoltător e că imobilul transformat în bordel aparține primăriei din Caracal și e clădire de patrimoniu. Când statul a cumpărat-o de la fostul proprietar, clubul era deja acolo, iar edilii spun că habar nu aveau de fărădelegi.

Cei doi capi ai rețelei- soră și frate- aveau și un hotel la câțiva metri de club. Și acolo, minorele ar fi întreținut relații intime cu diferiți clienți. Dimineața- când mascații au descins- le-au găsit pe câteva dintre ele dormind. Straniu e că nici oamenii din zonă nu știu nimic, cu toate că astfel de fapte se petrec deja de trei ani după spusele anchetatorilor.

5 suspecți au fost reținuți pentru trafic de minori și pornografie infantilă. E vorba de patroana clubului, fratele și cumnata ei, barmanul și încă un bărbat care ar fi fost părtaș la infracțiuni.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Șofer prins cu alcoolemie de 0,07, după ce a mâncat două mere și o banană. Sancțiunea drastică pe care a primit-o: „Mie cine îmi dă banii ăştia?”

Vulpița s-a despărțit de soțul ei în direct! Cum a reacționat Viorel: ”Copilul rămâne la...”

Ana Morodan, la un pas de sinucidere. "Contesa Digitală" a primit un diagnostic crunt

Horoscop 17 Mai 2021: astazi Fecioarele vor incerca lucruri noi

Schimbare totală pentru pensiile din România. Șoc total pentru 5 milioane de români

SCANDAL MONSTRU! Final de drum pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda! Ce s-a întâmplat este complet neașteptat

Adio, libertate? Valul 4 vine peste România. Anunțul este terifiant

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies