WowNews logo WOWnews
Stories
Renato Sanches

Renato Sanches

Sport

Încă un jucător de la PSG ajunge la AS Roma! Renato Sanches a ajuns la italieni sub formă de împrumut, fiind al doilea jucător al francezilor care semnează cu gruparea de pe Olimpico în această vară, după Leandro Paredes

Renato Sanches a fost prezentat oficial la AS Roma. Portughezul a ajuns la gruparea din Serie A de la PSG sub formă de împrumut pentru un an.

AS Roma a făcut mai multe transferuri în această vară, iar cel mai recent dintre ele este Renato Sanches. Portughezul a ajuns la gruparea italiană sub formă de împrumut de la PSG.

Potrivit Digi Sport, AS Roma are opțiunea de a-l cumpăra definitiv pe portughez. Această clauză trebuie să fie respectată dacă se îndeplinesc anumite condiții, totuși, oficialii clublui italian nu au precizat și care sunt respectivele situații. Împrumutul este valabil pentru un singur sezon.

Citeste si: FOTO Ce ținută a ales Elena Udrea pentru prima zi de școală a fiicei sale. Fostul ministru a postat emoționată un mesaj: “Rugăciunile mele au fost ascultate.”- kfetele.ro

Citește și: Harry Maguire, încă la Manchester United! Fundașul a refuzat să plece la West Ham și vrea să se lupte ca să fie titular pentru gruparea de pe Old Trafford

Ce jucători a adus AS Roma pe parcursul acestei veri

Pe lângă Renato Sanches, italienii i-au legitimat și pe următorii: Leandro Paredes, tot de la PSG; Houssem Aouar ed la Olympique Lyon; Rasmus Kristensen de la Leeds și Evan Ndicka de la Eintracht Frankfurt.

În ultimele două zile de la PSG au plecat patru fotbaliști. Este vorba despre Neymar, Abdou Diallo și cei doi care au ajuns la AS Roma: Leandro Paredes și Renato Sanches.

Cariera lui Renato Sanches până în acest moment

Renato Sanches este un mijlocaș de 25 de ani. Acesta s-a format în cadrul grupelor de copii și juniori de la Benfica, după care a fost promovat la echipa mare. De la gruparea portugheză a ajuns la Bayern Munchen. A fost împrumutat la Swansea apoi a revenit la bavarezi. După experiența din Germania, portughezul a ajuns la Lille, de unde a fost transferat de către cei de la PSG.

Este de patru ori campion al Germaniei cu Bayern Munchen. Acesta a câștigat și două titluri de campion în Hexagon, unul alături de Lille și celălalt cu PSG.

Renato Sanches

Renato Sanches

[Sursa foto: Instagram @renatosanches18]

Citește și: Nordsjaelland face un anunț legat de fanii FCSB-ului. Ce regulă trebuie să respecte microbiștii care vor susține echipa bucureșteană de pe stadionul Right to Dream Park

Cele mai multe meciuri le are pentru Lille, 91 mai exact.

În aceste partide a reușit să înscrie de șapte ori și să dea zece pase decisive.

Are 32 de selecții penttru Portugalia pentru care a marcat trei goluri. Două trofee are până în acest moment Renato Sanches. Primul a fost titlul la EURO 2016, apoi în 2019 a câștigat UEFA Nations League.