Mihai Neșu are parte de o pensie neașteptat de mică de la statul român, comparativ cu cea primită de la oficialitățile olandeze
Viața lui Mihai Neșu poate fi descrisă cam așa, fericire și neznădejde! Am mai putea scrie, mai nou, și speranță, fiindcă, așa cum a fost și pe teren, dar și dincolo de el, fostul fotbalist s-a luptat să reușească, să învingă boala și să meargă mai departe cu capul sus.
Mihai Neșu, dezvăluiri sincere. ”Beneficiez de pensia asta (nr. din Olanda) care mă ajută destul de mult să mă descurc”
Dincolo de toate, Mihai Neșu,( 39 de ani), este un învingător, în ciuda problemelor de sănătate, dar și a celor financiare, unele deloc de neglijat în situația lui. De altfel, invitat, recent, la podcastul ”Profu’ de sport”, Mihai, care de zece ani, merge într-un scaun cu rotile, din cauza unui accident teribil produs la un banal antrenament, a explicat cum se descurcă în viața de zi cu zi, și, firește, a adus în discuție cele două pensii pe care le primește, una din partea statului român și alta din partea statului olandez.
„Fiind accident de muncă, atunci beneficiez de pensia asta (nr. din Olanda) care mă ajută destul de mult să mă descurc. Nu mă ajută total, fiindcă am cheltuieli destul de mari cu tot felul de lucruri care îmi trebuie mie într-o lună, dar, slavă Domnului!, am mai avut și bani puși deoparte din fotbal și încă nu s-au terminat. Dar nici nu mai e mult”, a povestit Mihai Neșu la podcastul ”Profu’ de sport”.
Statul român îi dă o pensie lui Mihai Neșu 100 de euro pe lună și una de însoțitor de 300 de euro! ”Ammulți prieteni cu dizabilități ”
Dacă în cazul pensiei oferite de olandezi, suma se ridică la 3000 de euro, ei bine, conform Antena 3, din partea română, Neșu primește doar 100 euro pe lună și una de însoțitor de 300 euro. „Practic majoritatea persoanelor cu dizabilități, dacă n-au condiții financiare bune, e foarte greu să trăiască. Și eu am foarte mulți prieteni cu dizabilități cu care vorbesc și le știu viața și știu cât le greu părinților lor să-i ajute și să le ofere toate condițiile”, a relatat Mihai Neșu pentru sursa citată.
În ciuda problemelor întâmpinate și a faptului că nu se poate deplasa decât cu ajutorul unui scaun cu rotile, Mihai Neșu surprinde prin felul său pozitiv de a vedea lucrurile. ”Am viața așa, organizată cu ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă au venit oameni în viața mea pe care eu nu i-am căutat expres. Au apărut așa, așa s-a întâmplat, și nu poți să pui asta decât pe seama unei binecuvântări și a unui ajutor. Fiindcă da, e greu să fii paralizat… Eu am avut, să zic așa, binecuvântarea și șansa să fi fost fotbalist și, strângând destul de mulți bani, să pot să îmi permit să îmi cumpăr tot felul de lucruri care să-mi ușureze existența de paralizat”, a dezvăluit fostul jucător, care a mai ținut să menționeze că, din ce bani au venit către el, prin fundația sa, încearcă să fie aproape de persoanele aflate în situații asemănătoare. ”Dar tocmai asta mă responsabilizează și mă face să mă implic în ajutarea celor cu dizabilități, încercând să le ofer și lor, cam cât pot, o părticică din ceea ce am putut eu să să am beneficiind de o situație materială mai mai bună”, a conchis Neșu la gsp.ro
Mihai Neșu a primit 100.000 de euro de la o persoană care și-a dorit să-și păstreze identitatea anonimă
În cadrul aceluiași podcast, „Profu’ de Sport”, Mihai Neșu, 39 de ani, a vorbit și despre cursul lucrărilor la centrul de recuperare ”Sfântul Nectarie” pe care-l construiește la Oradea, acolo unde, prin intermediul fundației sale, a strâns din donații peste trei milioane de euro din 2019 și până în prezent!
”Pe lângă faptul că Neșu și colegii din fundație se sfătuiesc cu părinții de pe Muntele Athos în luarea deciziilor importante ce vizează construcția de la Oradea, fostul fotbalist mai spune că, imediat după una dintre vizitele sale pe Sfântul Munte, o persoană ce a dorit să-și păstreze identitatea anonimă s-a oferit să doneze 100.000 de euro pentru proiectul de suflet al lui Neșu”, menționează gsp.ro
Mihai Neșu a pus bazele complexul de recuperare ”Sfântul Nectarie”. ”Foarte necesar pentru copiii cu dizabilități”
Mihai Neșu a pus, încă din vară, bazele complexul de recuperare ”Sfântul Nectarie”, care va fi deschis pentru absolut toată lumea. Toți banii produși vor susține, de fapt, o structură socială medicală: recuperarea copiilor cu dizabilități.
„De la începutul lui iunie construim noul complex de recuperare pentru copii si tineri cu dizabilitati neuromotorii. E un complex nou pe care noi considerăm că îi foarte necesar pentru copiii cu dizabilități, să aibă șanse mult mai mari la terapie, plus, fiind în regim caritabil, să le dăm părinților posibilitatea să își permită să vină pe termen nelimitat la terapii, să nu le oprească și să poată crească șansele copiilor de a face recuperare. E un proiect pe care noi am început să-l gândim de prin 2018, având experiența centrului actual și au obsevat terapeuții ce am observat și noi și Iulia, directoarea fundației și am considerat că trebuie aduse multe îmbunătățiri la centrul actual și mai ales multe terapii în aer liber.
Deja avem 2 clădiri ridicate la roșu, nu-s cu geamurile puse, dar sunt deja ridicate. Avem și bisericuța și clădirea centrului și a cazării, aleile și parcările au deja infrastructura ridicată, am început deja să punem borduri”, a dezvăluit Mihai Neșu în emisiunea online Fiță cu Adiță.