
kanald.ro
Bărbatul de 57 de ani care a murit la un spital din Iași
Actualitate
Un bărbat de 57 de ani a trecut prin chinuri cumplite, fără a fi băgat în seamă, înainte de a se stinge din viață.
O tragedie de nedescris a avut loc la un spital din Iași, acolo unde un bărbat de 57 de ani și-a dat ultima suflare în așteptarea de a fi băgat în seamă de un cadru medical. În primă fază, bărbatul a mers la Spitalul de Neurochirurgie, fiind atunci conștient și cooperant, însă nu a durat mult până când starea pacientului s-a agravat, motiv pentru care specialiștii au decis să-l transfere la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon.
Acolo, însă, a începutul calvarul, asta pentru că pacientul a fost lăsat să aștepte pe holul unității spitalicești aproape 7 ore. Din păcate, chiar în sala de așteptare, bărbatul a intrat în comă și abia atunci cadrele medicale l-au mutat pe Terapie Intensivă, dar după doar câteva ore, pacientul a decedat.
„Am sunat salvarea luni dimineaţă la şapte. Ne-a venit salvarea la ora 11. Între timp am mai sunat de două ori. A treia oară când am sunat la ambulanţă, ni s-a închis uşa în nas!", a declarat soția bărbatului, conform Observatornews.ro.
Bărbatul de 57 de ani care a murit la un spital din Iași
Se pare, însă, că bărbatul se confrunta cu niște probleme mai vechi, iar motivul pentru care familia solicitase ambulanța de această dată erau durerile de spate, în zona lombară.
"Acuzele fiind dureri lombare. A fost dirijată o ambulanță tip B, care a preluat pacientul la ora 10:30, ajungând cu acesta la spital în jurul orei, 11.56", a specificat Marlena Crihan, reprezentant SAJ IS.
Au urmat după ore întregi de așteptare pentru pacient, iar la un moment a simțit că cedează, acesta fiind, de fapt, ultimul lucru pe care i l-a spus fiului său.
„Ştiind că ai probleme cu piciorul şi cu spatele, tu nu poţi să-l pui pe scaun. Atât mi-a zis: <nu mai pot!> Cu o voce răgușită", mărturisește emoționat fiul bărbatului decedat.
Fiul bărbatului de 57 de ani care a murit la un spital din Iași
Familia bărbatului crede cu tărie că dacă s-ar fi intervenit la timp în cazul bărbatului, acesta ar mai fi trăit: „După aceea mi-au spus că a intrat în comă. Din comă a făcut stop cardio respirator, iar după aceea a fost gata/ Pleacă de acasă pe picioarele lui, se urcă în ambulanţă, iar acum, după 24 de ore, trebuie să-l iau acasă în sicriu", adaugă soţia şi fiul.
În același timp, și conducerea Spitalului Sfântul Spiridon a venit cu o primă reacție în acest caz și reprezentanții susțin că specialiștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l salva pe bărbat, dar chiar și așa, familia este hotărâtă să meargă în instanță pentru a soluționa situația.