
kanald.ro
Vedete
Ileana Sterp trăiește fericirea supremă de când a devenit mămică pentru a doua oară.
Ileana Sterp a născut pentru a doua oară un băiețel minunat, care crește pe zi ce trece. Ziua de 28 aprilie a fost una dintre cele mai fericite din viața sa, ziua în care frățiorul fiicei sale, Carla, a venit pe lume. De atunci și până acum, micuțul Damir le-a făcut viața mult mai frumoasă familiei lui, iar sora lui Culiță se preocupă constant de creșterea copiilor ei. Ori de câte ori are ocazia, tânăra mămică postează în mediul online imagini cu fiul său, mândrindu-se cu darul cu care a fost binecuvântată.
Admiratorii Ileanei Sterp nu pot să nu vadă cât de mare a crescut micuțul Damir în doar patru luni. Adesea mama lui primește numeroase complimente atât pentru fiul său, cât și pentru fiica sa, Carla. De curând, sora lui Culiță a postat în mediul online o imagine adorabilă în timp ce își ținea fiul în brațe, în dreptul căreia a scris și un mesaj emoționant.
„Îngeraș scump”, a fost mesajul pe care Ileana Sterp l-a scris în mediul online.
Și de această dată, la fel ca în cazul micuței Carla, Ileana Sterp a fost foarte fericită datorită faptului că nașterea a fost un real succes și a putut să nască pe cale naturală, așa cum și-a propus inițial.
Sora cea mare din familia Sterp a fost în al 9-lea cer când și-a văzut pentru prima dată băiețelul, postând la scurtă vreme în mediul online un mesaj extrem de emoționant despre venirea pe lume a lui Damir.„Mamă de băiat. Te voi lăuda toată viața mea, Doamne! Vouă, tuturor, vă mulțumesc din toată inima pentru sutele de mesaje de susținere!”, a scris Ileana Sterp pe Instagram în ziua în care a născut.