kanald.ro
Întorsătură de situație! Daniel Boloca se apropie de un transfer în Premier League la un club de renume cu palmares în cupele europene
Întorsătură de situație! Daniel Boloca se apropie de un transfer în Premier League la un club de renume cu palmares în cupele europene
Sport
Mijlocașul central român al celor de la Sassuolo, Daniel Boloca, se află pe listele selecționerului Italiei, Luciano Spalletti, după ce a ales să renunțe la naționala României, care nu i-a dat nicio șansă.
Daniel Boloca, noul fotbalist al celor de la Sassuolo, dă dovadă de un sezon excelent în Serie A în tricoul noii sale formații și a atras astfel și atenția selecționerului Italiei, Luciano Spalleti, aflându-se în prezent și pe listele marilor cluburi din Peninsulă, precum Inter Milano, AC Milan, Napoli, Fiorentina și AS Roma, conform presei italiene.
Publicația Tuttosport a transmis faptul că mijlocașul româno-italian este urmărit și de un mare club din Premier League, fiind vorba de West Ham United, care și-a trimis deja scouterii inclusiv la ultimul meci disputat de Boloca, 1-1 cu Bologna, partidă în care a marcat și primul său gol în Serie A.
„Obiectivul lui Boloca rămâne acela de a îmbrăca tricoul naționalei Italiei. Mancini l-a chemat pentru un stagiu la Coverciano anul trecut, iar acum, având în vedere că joacă titular în Serie A la Sassuolo, Spalletti îl urmărește și l-ar putea convoca în curând.
Între timp, mijlocașul a înscris primul său gol în Serie A, cu un șut de la distanță imparabil (n.r.
Sirenele engleze se aud. Din Anglia, unii scouteri (în special cei de la West Ham) s-au deplasat deja pentru a-l studia îndeaproape”, a scris Tuttosport zilele trecute.
Publicația West Ham Zone a scris faptul că „The Hammers” au făcut deja primele demersiuni pentru a se apropia de transferul lui Daniel Boloca și ar fi chiar favoriți în momentul de față pentru semnătura mijlocașului româno-italian, văzut drept un viitor titular al echipei dirijate de David Moyes.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Sosirea lui Tim Steidten în poziția de director tehnic în vară a dat startul unei noi viziuni în ceea ce înseamnă transferurile la West Ham, iar monitorizarea țintelor din Europa se va dovedi o mișcare interesantă.
Dacă Boloca poate avea performanțe la fel de bune ca și alte achiziții ale lui Steidten, va deveni rapid un favorit al fanilor din estul Londrei”, a mai precizat publicația West Ham Zone.
Daniel Boloca ar urma să facă o pereche perfecta cu mexicanul Edson Alvarez, înlocuitorul lui Declan Rice, la mijlocul terenului, după cum citează presa britanică.