
kanald.ro
Ioana Tufaru în emisiunea ”În Oglindă”
Vedete
Ioana Tufaru a dorit să lămurească public motivul pentru care nu muncește.
Ioana Tufaru nu a avut deloc o viață ușoară, mai ales de când mama sa, Anda Călugăreanu, a decedat. Fiica regretatei artiste a fost supusă la multe încercări de-a lungul anilor, însă din fericire, a reușit să le treacă pe toate cu brio, bucurându-se acum de o familie fericită, având un soț care o iubește și un copil de care este tare mândră.
Ambii soții au venituri suficiente cât să se întrețină, primind bani de la stat pentru a se descurca, spune Ioana Tufaru, însă curiozitatea oamenilor a fost mereu legată de motivele pentru care femeia nu muncește.
Astfel, invitată în cadrul emisiunii ”În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive și moderată de Mihai Ghiță, Ioana Tufaru a făcut o serie de dezvăluiri din viața sa, abordând diferite subiecte, printre care și un aspect legat de muncă, lămurindu-i în acest fel și pe curioși.
„Știi cât am discutat eu despre treaba asta? Cred că a fost cel mai discutat subiect. În primul rând, cei care mă acuză trebuie să se gândească și la motive. Puțină lume știe… Nu îmi place să dau detalii de mine, de organismul meu, de corpul meu.
Sunt un om cu probleme de sănătate. Un om care nu poate depune foarte mare efort”, a declarat Ioana Tufaru în emisiunea ”În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță.
Ioana Tufaru în emisiunea ”În Oglindă”
Ei bine, însă, ceea ce mulți nu știau despre Ioana Tufaru este faptul că aceasta a lucrat de-a lungul timpului, însă nu cu carte de muncă.
De asemenea, fiica regretatei Anda Călugăreanu a mai explicat că, deși oamenii o judecă pentru faptul că nu muncește, aceasta a avut de lucru de multe ori, însă acesta este un aspect mai puțin cunoscut de cei ce o critică.
„Am lucrat, dar nu am lucrat niciodată cu carte de muncă, ăsta e un lucru foarte adevărat și mi-l asum. Tot eu n-am vrut, dar am lucrat. Dă-mi voie să te întreb un singur lucru.
Dacă tu-mi spui mie acum: «Ioana, hai la mine să faci curățenie în casă și pentru treaba asta, eu te plătesc». Nu tot muncă se numește? E la negru, nu-i la negru, e colaborare, dar e tot muncă”, a mai spus Ioana Tufaru.