
kanald.ro
Vedete
Ion Țiriac a fost detronat din topul celor mai bogați români. Cel care i-a luat locul nu este unul dintre frații Pavăl, așa cum ar fi fost de așteptat, ci un miliardar cvasi-necunoscut publicului din România.
Ion Țiriac a fost depășit în clasamentul celor mai bogați români de către Daniel Dines. Acesta este un miliardar stabilit în SUA, care are o avere estimată la cel puțin 1,4 miliarde de dolari. Averea lui Ion Țiriac este estimată la 1,1 miliarde de dolari.
Programatorul român Daniel Dines a fondat și conduce ca CEO firma de IT UiPath, care este evaluată la 7 miliarde de dolari. Daniel Dines deţine în prezent 20% din acțiunile acestei firme care a ajuns lider mondial în tehnologie RPA.
Daniel Dines apare pe coperta ediţiei americane a Forbes, alături de titlul ”Boss of the Bots” (Şeful boţilor), potrivit Adevărul.
„În aprilie, investitorii de pe Wall Street, inclusiv Wellington Management, au investit 568 milioane dolari (în UiPath- n.r.),
Investitorii de pe Wall Street l-au transformat pe Daniel Dines în cel mai bogat român. Deosebirea dintre averea lui Dines și cea a lui Țiriac este însă faptul că averea fostului tenismen provine din proprietăţi imobiliare, maşini de colecţie sau tranzacţii efectuate, în timp ce în cazul companiilor de start-up, așa cum este UiPath, valoarea firmei are numai un caracter teoretic.
Anul trecut, în Top 300 Capital, Ion Țiriac apărea cu o avere mai mare, evaluată la circa 1,8-2 miliarde de dolari. Potrivit Forbes, Daniel Dines visa în copilărie să devină scriitor. Mama lui era profesoară, iar tatăl lui inginer.
Citeste si: Doliu în lumea afaceriștilor. A murit un miliardar celebru! Făcuse o avere uriașă plecând de la 0!