
kanald.ro
Actualitate
Caz nou de dispariție în Capitală! Ionela Ioniță, în vârstă de 44 ani, a dispărut marți dimineață, pe data de 15 august.
Un nou caz de dispariție a pus autoritățile din Capitală pe jar! Ionela Ioniță, în vârstă de 44 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său marți, pe data de 15 august, în jurul orei 7.00. De precizat este că, femeia a fost văzută ultima dată ieri seară, pe data de 17 august, în zona Parcului Bazilescu din Sectorul 1 al Capitalei, în jurul orei 21.00.
Familia Ionelei este disperată și a apelat la ajutorul autorităților pentru a o găsi pe femeie, anunțându-i pe oamenii legii de dispariția acesteia.
De asemenea, dacă există persoane care au informații privind locul unde ar putea să se afle Ionela sunt rugate să anunțe de îndată autoritățile sau să apeleze numărul 0744593530, pentru orice detalii.
Ionela Ioniță
Pe data de 12 august, un alt caz de dispariție a fost înregistrat în Făurei, atunci când Ionela Brânză, o copilă de doar 14 ani, a dispărut fără urmă.
De precizat este că, adolescenta a plecat din locația unde era stabilită în mod voluntar, însă autoritățile nu au reușit să dea de urma acesteia.
Mai mult, în acest caz, autoritățile au emis și o alertă de ”dispariție copil”, în speranța că cineva o va vedea și va putea oferi informații despre locul unde ar putea să se afle copila.
Oamenii legii au comunicat și semnalmentele după care poate fi recunoscută Ionela Brânză, mai precis înălțime de 150 cm, 50 de kilograme, ochi verzi, păr negru și ten măsliniu. Totodată, la momentul dispariției, fata era îmbrăcată cu tricou de culoare alb și roz, cu franjuri, pantaloni scurți negri și era încălțată cu papuci de culoare albastru.