kanald.ro
Irina Rimes, total diferită de restul artiştilor din România. Evită petrecerile şi persoanele necunoscute: „Sunt un pic antisocială”
Vedete
Irina Rimes, total diferită de restul artiştilor din România. Evită petrecerile şi persoanele necunoscute: „Sunt un pic antisocială”
Irina Rimes a mărturisit că preferă să îşi petreacă timpul în studio, acolo unde a visat de mică să ajungă.

Irina Rimes este una dintre cântăreţele din România care a cucerit inimle fanilor în scurt timp. Frumoasa moldoveancă nu este, însă, ca restul celebrităţilor din România. Ea este mult mai retrasă şi preferă să îşi petreacă timpul în studio, acolo unde se simte cel mai bine.
„La mine, drumul către succes a fost unul scurt. A durat doar doi ani, alţii fac mai mult.
Mi-am dorit să ajung aici, dar nu mi-am imaginat. Am avut o ascensiune rapidă şi pentru că am muncit şi am întâlnit oameni potriviţi, care au avut încredere în mine, m-au ajutat, m-au susţinut. Când compun o piesă îmi place să o şi cânt. La mine merg mână în mână”, a declarat Irina Rimes pentru Liberatatea.
„Sunt un pic antisocială, de obicei merg doar acolo unde ştiu că am prieteni, unde ştiu că o să mă simt bine şi unde ştiu că am ceva interesant de văzut.
Nu interacţionez foarte mult cu oamenii, mie îmi place în studio să stau mai mult, să-mi fac treaba de artist”, a mai mărturisit ea pentru sursa mai sus citată.
Mai multe despre:
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Vedete
Actualitate
Sport
Divertisment
Utile