WowNews logo WOWnews
Stories
Iubire dincolo de moarte! Cei doi tineri logodnici care au murit carbonizati intr-un incendiu au fost inmormantati impreuna

Stiri

Iubire dincolo de moarte! Cei doi tineri logodnici care au murit carbonizati intr-un incendiu au fost inmormantati impreuna

Cei doi tineri din Bihor care au murit înainte de Crăciun într-un incendiu devastator au fost înmormântaţi împreună, sicriile lor fiind puse în aceeaşi groapă. Cei doi, Mădălina Abrudan, în vârstă de 25 de ani, şi Marius Haidu, în vârstă de 23 de ani, urmau să se căsătorească.

Înmormântarea a avut loc chiar în ziua de Ajun în localitatea Drăgăneşti, unde cei doi locuiau. 

 

"Cei care i-au cunoscut stiu că ei s-au iubit foarte mult astfel încât, în faţa flăcărilor, au rămas împreună încercând să se salveze reciproc. Părinţii Mădălinei, au fost acolo în acea noapte.
Atunci, cât şi acum se văd puşi în faţa unor grele încercări. Credinţa lor i-a ajutat să treacă cu demnitate peste aceste evenimente"
, se arată pe site-ul Astradrom, al Asociaţiei pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale. 
 
La finalul slujbei, relatează aceeaşi sursă, părintele Eugen Jude, de la parohia Mierag-Tărcăiţa, a spus: "Cazul acestor oameni seamănă cu unele exemple din Noul şi Vechiul Testament, când Dumnezeu îngăduie ispita, dar tot El dă putere să se treacă peste ea.
Cel mai asemănător este cazul lui Iov din Vechiul Testament".
 
Citeste continuarea AICI.