
In articol:
Daniel Onoriu nu trece deloc printr-o perioadă ușoară! Pilotul de curse s-a confruntat cu mari probleme de sănătate, după ce a stat în comă timp de câteva luni, din cauza unor complicații pe care le-a avut în urma unei operații de micșorare a stomacului. Nici perioada de recuperare nu a fost una ușoară pentru Onoriu, căci la scurt timp după ce a început să se simtă mai bine, acesta a anunțat că el și soția lui, Isabela Onoriu, divorțează.
Asta nu e tot, cei doi au fost implicați într-un scandal de proporții, în urmă cu câteva luni, atunci când Isabela chiar a cerut un ordin de protecție pe numele bărbatului, spunând că nu se simte în siguranță din cauza amenințărilor fostului soț. La scurt timp după ce tânăra a obținut acest document, Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție, ajungând după gratii, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu.
Părea, totuși, că norocul îi surâde în dragoste, căci nu de mult anunțase că și-a găsit fericirea în brațele unui alte femei, Elena pe numele ei, spunând atunci că a cerut-o chiar de soție pe aceasta. Ei bine, însă, se pare că după doar câteva luni de relație, cei doi și-ar fi spus ”Adio”, conform unor surse din anturajul acestora.
Citeste si: Crește salariul minim de la 1 octombrie: Cine va putea beneficia de această majorare?- kanald.ro
Motivul rupturii ar fi fost chiar situația financiară a pilotului de curse, acesta spunându-i partenere sale că este un bărbat bogat, demonstrându-i ulterior iubitei lui doar contrariul, ceea ce nu prea a fost pe placul acesteia.
„Am înțeles că Daniel s-ar fi despărțit deja de actuala iubită, cu care se lăuda peste tot că este o femeie demnă de el și cât de mult o iubește.
Ea a crezut că este bogat și în urmă cu vreo două săptămâni i-a cerut vreo 2.000
Daniel Onoriu, îndrăgostit până peste cap de Elena
Daniel Onoriu părea că este îndrăgostit până peste cap de iubita lui, Elena, căci acesta nu s-a sfiit să recunoască faptul că a cerut-o de soție pe femeie, după doar aproape o lună de relație.
Mai mult decât atât, atunci când a anunțat că și-a găsit fericirea în brațele unei alte partenere, pilotul de curse chiar a oferit câteva detalii despre iubita lui, făcându-i o descriere foarte frumoasă.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Citește și: Ce se întâmplă cu Daniel Onoriu, după aproape 5 luni în arest la domiciliu? Instanța de judecată a decis
„E o femeie minunată, frumoasă, calmă, are toate calitățile unei femei pe care nu ai cum să nu o respecți. Deja suntem îndrăgostiți.
Am cerut-o de soție și a acceptat. M- am rugat bunului Dumnezeu de multe luni să-mi trimită el o femeie și simt ca asa e. Până acum am ales eu singur și din păcate nu a mers. De data asta simt că e femeia trimisă de el în viata mea și suntem amândoi fericiți”, a spus Daniel Onoriu, despre Elena, în urmă cu ceva timp.
Daniel Onoriu și Elena