
kanald.ro
Vedete
Fosta prezentatoare TV le-a povestit jurnaliștilor WOWbiz cum i-a cucerit pe americani cu show-urile sale de peste ocean.
Iulia Vântur este deja un brand la Bollywood, așa că, în urmă cu câteva luni, s-a aventurat într-un turneu cu care s-a apropiat mai mult de Hollywood. Aceasta i-a însoțit pe Guru Randhawa și Kanika în SUA și a avut onoarea de a concerta pe cele mai mari scene de acolo.
Turneul Iuliei Vântur a început pe 11 martie, în Houston, Texas, a plimbat-o pe toată coasta de est și a dus-o inclusiv în zona Marilo Lacuri, în Chicago. Muzica indiană a cucerit publicul din cele mai mari orașe ale Statelor Unite și, pentru spectatorii din New Jersey, Iulia a avut inclusiv o surpriză adusă de acasă, o strofă din colindul „La Betleem colo-n jos”, adaptat de indieni în „Teri Meri”. Una peste alta, aventura americană a fost un succes chiar mai mare decât turneul precedent prin State al Iuliei.
„Am fost superb! A fost minunat! Am fost în 9 orașe principale din Statele Unite și oamenii s-au bucurat atât de mult să iasă din casă după pandemie și să vadă un concert live. A fost incredibil! Tot schimbul ăla de energie cu publicul a fost așa o bucurie, cum nu m-am așteptat! Am avut șansa să cânt pe niște scene pe care au cântat nume legendare din industria muzicii, cum a fost Frank Sinatra, Beyonce și Elvis Presley. Când am intrat pe acele holuri și am văzut ce nume au fost acolo și au performat, am zis <<Doamne! Cât de binecuvântată să fiu, să cânt fix pe aceeași scenă?>> Am simțit publicul cel mai cald în New York, New Jersey, Chicago, Atlanta…au fost multe locuri. Am mai fost și acum 3 ani în turneu, dar, de data asta, a fost magic!”, a mărturisit Iulia Vântur într-un interviu exclusiv pentru WOWbiz.ro.
Chiar dacă viața și cariera au dus-o departe de casă, Iuliei îi este mereu dor de România și de cei dragi, la care se întoarce de sărbători și cu fiecare ocazie pe care o prinde între evenimente. Fosta prezentatoare colindă în lung și în lat toată lumea și își dorește ca, într-o zi, să strălucească pe cea mai mare scenă din New York, dar, mai mult decât atât, visează să cânte în fața românilor.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Cred că România! În lume, pe Madison Square Garden. Recompensa cea mai mare pentru mine, ca impact emotional, ar fi să cânt pentru publicul din România. Nu mi-am făcut niciun plan. Totul a fost, cumva, pe nepusă masă pentru mine. Probabil că, la un moment dat, mi-aș dori ca publicul din România să fie alături de mine”, a dezvăluit Iulia Vântur în interviul acordat în exclusivitate jurnaliștilor WOWbiz.