kanald.ro
Vedete
Jador și Alexandra Stan, surprinși în tandrețuri. Se naște un nou cuplu la Survivor?!
Jador și Alexandra Stan s-au distrat copios pe drumul spre Republica Dominicană!
Jador și Alexandra Stan fac parte din echipa faimoșilor de la Survivor. În urmă cu ceva timp, artista a fost surprinsă dansând pe melodiile lui Jador, iar acesta a dat de înțeles că o apreciază mult, semn că aveau o legătură înainte de show-ul de la Kanal D.
Fanii celor doi nu ar fi surprinși dacă la Survivor se va naște un nou cuplu, la fel ca-n sezonul trecut. Alexandra Stan este una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste de la noi, în urmă cu ceva timp a dat lovitura cu piesa ”Saxobeat”.
Alexandra Stan și Jador, surprinși în tandrețuri
Cei doi artiști s-au distrat copios întreg drumul spre Republica Dominicană. Alexandra și Jador au stat unul lângă celălalt, iar mai apoi au dansat, fiind filmați de Amna. Filmarea a ajuns pe Instagram, acolo unde a fost apreciată de fanii emisiunii, dar și de cei care-i susțin pe cei doi artiști.
”Cine credeți că stă lângă mine?”, le spune Alexandra Stan, urmăritorilor ei.
” Șeful ei”, spune Jador.
” Nu mai scap de el niciodată”, s pune Alexandra, râzând.
Emotii uriase pentru cei 12 Faimosi si 12 Razboinici care au dat curs celei mai mari provocari, participarea la „Survivor Romania”, reality-ul care va putea fi urmarit, in curand, la Kanal D! Concurentii si-au luat la revedere de la familii, prieteni si s-au imbarcat plini de speranta in aeronava care i-a dus in indepartata insula ce le va fi „casa” in perioada urmatoare. Fie ca si-au imbratisat parintii, prietenii sau copiii, cu totii si-au promis sa revina acasa „imbogatiti” cu o experienta extraordinara, cu prietenii legate pe viata si cu trofeul „Survivor Romania ” in brate.