kanald.ro
Jador își va scoate din minți mama cu ultima decizie luată
Jador își va scoate din minți mama cu ultima decizie luată
Vedete
Jador nu ține cont de cuvântul mamei sale.
Jador a cunoscut celebritatea peste noapte, iar acum se bucură de un real succes, fiind apreciat de românii de pretutindeni.
Astfel că întreaga viață i s-a schimbat radical, el fiind motivul bucuriei, dar și al supărărilor părinților. Artistul provine dintr-o familie numeroasă, cu părinți stricți, având parte de o educație aleasă.
Jador își va scoate din minți mama cu ultima decizie luată
Doar că, uneori, celebritatea l-a cam făcut să uite de regulile impuse de părinți, astfel că, de-a lungul timpului, de când se află în lumina reflectoarelor, și-a cam supărat familia, în mod special pe mama sa.
Cea mai mare supărare a femeii a fost atunci când și-a văzut fiul tatuat, motiv pentru care i-a și aplicat o pedeapsă corporală, fără să mai țină cont de vârsta artistului.
Însă, chiar și așa, Jador se pare că nu s-a învățat minte și continuă să își facă plăcerile, în ciuda restricțiilor pe care mama i le-a impus și fără a se teme de consecințe.
Astfel că, la început de an, cântărețul și-a pus ca obiectiv să devină cea mai bună variantă a sa din punct de vedere fizic.
Motiv pentru care a început anul în forță, în sala de sport, de acolo de unde a venit și cu o rugăminte pentru urmăritorii săi din online.
Jador vrea ca în 2023 să își facă un nou tatuaj, unul mare, pe piept, conștient fiind că ulterior va primi și pedeapsa pe care o merită din partea mamei sale.
Chiar și așa, corecția fizică pe care spune că i-o va aplica mama va fi suportată ușor, căci gândul său este la momentul în care toate tinerele vor întoarce capul după el.
Și asta pentru că Jador și-a pus în plan să devină cel mai sexy bărbat din showbiz, cel mai cool și cel mai dorit.
”Vă salut. Vreau și eu un băiat care să mă tatueze și pe mine pe piept, să fac și eu ceva frumos, să îmi iau niște bătaie de la mama. Nu mai îmi dați mesaje de astea, că vreau și eu să mă fac cool. În curând o să devin foarte sexy, nu știu ce mă fac cu voi, fetelor”, a spus Jador, pe pagina sa de Instagram.