
kanald.ro
Vedete
Jasmine a spus lucrurilor pe nume. De ce a criticat-o pe Luiza când a plâns?
Jasmine este una dintre cele zece concurente ale show-ului “Bravo, ai stil!” sezonul 8. Invitată în emisiunea “Bravo, ai stil! Backstage”, Jasmine a spus primele impresii despre competiție, dar și despre colegele de platou. Tânăra a menționat că își dorește să evolueze, să învețe lucruri noi, dar și că îi apreciază pe cei trei jurați, Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu și Alex Abagiu. Jasmine a declarat că îi surâde ideea de a lucra în televiziune și că este deschisă la noi provocări.
Jasmine a dat deja dovadă că este capabilă să fie în competiție, dar cum nu este vorba doar despre stilul vestimentar, tânăra a arătat că știe și să își impună punctul de vedere, chiar dacă poate fi și critic.
"Una dintre colegele mele a plâns în emisiune, i-am spus că o înțeleg, dar tot plânsul și toată tristețea aia a durat foarte mult și atunci mi-am permis să zic că a fost puțină dramă și exagerare. A fost o opinie personală.
E vorba de momentul cu Luiza. Consider că ar trebuie să fie puternică. Toate când ne-am înscris, nu cred că eram conștiente de ce ne așteaptă, nici măcar nu știam, cel puțin eu nici măcar nu speram și nu mă gândeam că voi fi acceptată. Nu știu dacă Luiza a premeditat, cred că la început a deranjat-o. Am observat că ea s-a chinuit foarte mult și a încercat foarte mult în realizarea ținutelor și probabil pe moment a fost dezamăgită de faptul că jurații nu i-au oferit steluță."
Una dintre cele 10 concurente din sezonul 8 al emisiunii „Bravo, ai stil!” se numește Jasmine și are 22 de ani. Tânăra este din București și este studentă în ultimul an la Facultatea de Litere din Cadrul Universității din București. Jasmine este pasionată de literatură și își dorește să devină profesoară de limba română pentru a avea puterea de a schimba ceva în sistemul de învățământ românesc.
„Sunt din București, anul acesta o să termin Facultatea de Litere și în principiu mi-aș dori să devin profesoară de Limba și Literatura Română. Îmi place să lucrez cu copii și cred că se poate produce o schimbare în țara asta cu ajutorul nostru, generația tânără. În cadrul competiției, cred că voi fi o concurentă puternică, sunt sinceră, nu mă dau ceea ce nu sunt și accept din partea celorlalți criticile, cât sunt fondate bineînțeles. Stilul meu este casual elegant. Îmi place foarte mult să port cămăși și cred că o cămașă albă este elementul meu vestimentar favorit. Mi-aș dori să experimentez tot ce ține de această competiție, să învăț lucruri noi. Sunt o persoană sinceră și în această competiție am multe lucruri de arătat. Dacă aveți părerea asta despre mine susțineți-mă în cadrul competiției și până la final”, a spus Jasmine în cadrul clipului de prezentare din prima ediție a sezonului 8, conform Kanal D2.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!