
kanald.ro
Karim Benzema
Sport
Al-Ittihad s-a impus cu scorul de 3-0 împotriva celor de la Al Wehda. Astfel, după acest meci, echipa lui Benzema și Kante este pe primul loc în campionatul din Arabia Saudită.
Al-Ittihad a înregistrat un succes în cea de-a patra etapă din campionatul saudit. Totuși, echipa nu s-a putut bucura în totalitate de victorie deoarece Karim Benzema s-a accidentat în prima repriză a meciului.
Atacantul francez a început meciul ca titular, dar, în minutul 42 a părăsit terenul după ce a simțit o durere în zona coapsei stângi. Karim Benzema a fost înlocuit de Jota.
Conform Sport.ro, Karim Benzema va efectua controale medicale amănunțite pentru a se putea afla cu exactitate timpul în care va trebui să stea departe de gazon.
Karim Benzema este actualul Balon de Aur și unul dintre cei mai importanți jucători din istoria celor de la Real Madrid.
Francezul a evoluat patru jocuri pentru Al-Ittihad, reușind să marcheze un gol și să livreze două pase decisive.
Karim Benzema
În cadrul celei de-a patra etape din campionatul Arabiei Saudite, Al-Ittihad s-a duelat în deplasare cu Al Wehda. Prima repriză s-a terminat cu scorul de 0-0.
Primul gol al meciului a fost înscris de Romarinho în minutul 63, iar cel care a dat pasa decisivă a fost Kante, fostul jucător de la Chelsea.Apoi Igor Coronado îl servește pe Jota, iar portughezul majorează avantajul pentru Al-Ittihad. Ultimul gol este înscris de același Coronado, care primește un assit de la Romarinho.
Astfel, partida s-a terminat cu scorul de 3-0 pentru Al-Ittihad, iar această echipă se află în fruntea clasamentului din Arabia Saudită. Din cele patru meciuri pe care le-a avut până acum, gruparea unde evoluează Kante și Benzema le-a câștigat pe toate. Clubul de pe locul secund este Al-Hilal, cu trei victorii și un egal.
Al Ahli completează podiumul, dar are cu un meci mai puțin jucat. Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo și Mane, este pe locul 11 în acest moment, având o singură victorie și două înfrângeri.