
kanald.ro
Ianis Hagi sărbătorind calificarea României la EURO 2024
Sport
Ianis Hagi a avut o singură contribuție decisivă în LaLiga. Mai precis, jucătorul împrumutat de Deportivo a oferit o pasă de gol. De asemenea, în Cupa Spaniei, internaționalul român a înscris de două ori
Deportivo Alaves se află, în momentul de față, pe locul 12 în campionatul Spaniei. Echipa la care Ianis Hagi a ajuns sub formă de împrumut a obținut două victorii în ultimele cinci meciuri, pierzându-le pe celelalte trei.
Ianis Hagi nu a mai jucat pentru cei de la Deportivo Alaves de pe data de 16 martie, conform Sofascore. Internaționalul român a fost introdus pe teren atunci într-unmeci împotriva lui Athletic Bilbao.
Ultimele două meciuri ale lui Deportivo Alaves au fost victorii. Prima s-a produs în meciul cu Atletico Madrid, iar cea de-a doua în partida cu Celta Vigo.
După finalul acestui meci, unul dintre veteranii celor de la Deportivo Alaves a vorbit despre colegii săi de echipă, incluzându-i și pe cei care nu au fost utilizați foarte multe minute. Mai precis, potrivit Digi Sport, care menționează ca sursă as.com, Kike Garcia a spus că: „Mă bucur pentru grup, acum îmi amintesc de cei care nu joacă, pe care poate i-am avut mai puține minute lângă noi. Xeber (Alkain), Ianis (Hagi), Owono. Ei sunt susținuți și trag la căruță”.
Ianis Hagi în tricoul celor de la Deportivo Alaves
Kike Garcia a jucat în 32 de meciuri pentru cei de la Deportivo Alaves în acest sezon în toate competițiile. De-a lungul acestor partide, fotbalistul spaniol a reușit să marcheze de trei ori și să ofere două pase decisive.
Deportivo Alaves a jucat 33 de etape în această ediție de LaLiga, adunând 38 de puncte pe parcursul acestor meciuri.
Conform platformei Transfermarkt, Deportivo Alaves a câștigat 10 meciuri, a înregistrat 8 rezultate de egalitate și a pierdut 15 meciuri. Echipa unde evoluează Ianis Hagi a marcat 31 de goluri, primind 38 în schimb.
Principalul marcator al acestei echipe este Samu Omorodion.
Următoarele meciuri ale lui Deportivo Alaves din acest sezon de LaLiga vor fi contra următoarelor echipe: Valencia, Girona, Real Madrid, Getafe și Las Palmas.