
kanald.ro
Stiri
O bătrână a avut o rugăminte înainte de moarte: care era motivul pentru care voia o linguriță în mână, în coșciug.
Unele persoane simt că li se apropie sfârșitul și, evident, au anumite ”plăceri” sau lucruri care vor să li se facă ori înainte de deces, ori la înmormântare. În acest caz se află și o bătrână care simte că i se apropie sfârșitul.
Lângă femeia aflată pe patul de moarte se afla și preotul, care discuta cu ea și îi asculta doleanțele.
„Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă“, a spus femeia.
Preotul, surprins, a răspuns: „O linguriţă? Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?”.
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“, a continuat bătrâna.
„Nu“, răspunse preotul.
„Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata. Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit. Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează”, a terminat conversația bătrâna.
După o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007