
kanald.ro
Larisa, fosta concurentă de la ”Casa Iubirii”
Vedete
Larisa, fosta concurentă de la ”Casa Iubirii”, a făcut anunțul oficial despre sarcină și a postat o poză cu iubitul ei.
Larisa, fosta concurentă de la ”Casa Iubirii”, a venit cu anunțul oficial despre sarcină, după ce pe internet au apărut deja imagini cu tânăra unde se putea observa cu ușurință burtica de gravidă.
Ei bine, aceasta nu doar că s-a postat pe internet pentru prima dată în postura de graviduță, dar a publicat și o imagine cu iubitul ei, mai ales că și despre acest subiect au apărut numeroase zvonuri și speculații.
De asemenea, pentru a nu exista nelămuriri, șatena le-a povestit fanilor de pe rețelele de socializare și despre relația ei cu tatăl copilului, care spune ea, a început cu ceva timp înainte de capitolul ”Casa Iubirii”.
„POVESTEA NOASTRĂ a început înainte de “Casa iubirii”. Ne-am cunoscut pe 24 decembrie, ne-am văzut pentru prima dată pe 25 ianuarie, însă relația noastră a durat două luni, ambii venind cu probleme de neîncredere din trecutul nostru. Încercând să-l uit, m-am înscris la emisiunea “casa iubirii”, am încercat să cunosc persoane noi, caractere noi.
Însă timpul trecea, el tot în mintea mea rămânea. La prima mea eliminare din emisiune am reluat legătura, însă nu pentru prea mult timp. Am decis să mă întorc în emisiune pentru a-mi mai da o șansă. Din dorința de a ne împăca, s-a înscris și el la casting pentru mine. În vacanța de dintre sezoane, am decis să renunț la sezonul trei pentru el. Ne-am întâlnit, ne-am împăcat pentru câteva zile, apoi am decis să continui în sezonul trei din frica de a nu suferi încă o dată.
Mi-am dorit să primiți de la mine acesta veste, dar chiar și așa sper s-o primiți cu bucurie. Celor care vă bucurați, vă mulțumesc, celor care mă judecați vreau să vă spun ca nu am timp să vă urăsc pentru ca sunt prea mult ocupată să iubesc.
Larisa, fosta concurentă de la ”Casa Iubirii”, și iubitul ei
Larisa a părăsit ”Casa Iubirii” cu aproximativ 2 luni în urmă. Pentru tânără a fost o mare bucurie faptul că a fost eliminată, asta pentru că în ultima perioadă șatena precizase în nenumărate rânduri faptul că își dorește să părăsească competiția.
„Îmi pare rău și îmi cer scuze de la toți pe care i-am deranjat într-un fel sau altul! Nu am făcut-o din suflet și îmi pare rău că nu am reușit să mă arăt aici în totalitate cum sunt eu! Mulțumesc din tot sufletul experienței și șanselor care mi s-au oferit! M-au ajutat foarte mult pe mine să evoluez! Doamna Andreea... era visul meu de când eram micuța să vă cunosc! Mă uităm la toate emisiunile! Și mulțumesc pentru că de fiecare dată când nu mi-am găsit cuvintele ați venit exact cu cea mai bună completare!” , a spus Larisa, după ce a fost eliminată din ”Casa Iubirii”.