
In articol:
- Laura Cosoi este însărcinată
- Laura Cosoi și soțul ei își doreau de mult timp să devină din nou părinți
Laura Cosoi a vorbit în nenumărate rânduri despre dorința de a mai aduce pe lume încă un copil. De Crăciun, visul actriței s-a împlinit, așa că le-a dat marea veste celor care o urmăresc.
Frumoasa vedetă a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care i-a anunțat pe fani că Rita și Vera vor mai avea încă o surioară.Citeste si: Cui îi dedică Smiley noua lui piesă? Ginei Pistol sau Laurei Cosoi?! „N-am ramas cu fata. Doar cu muzica”
Laura Cosoi este însărcinată
Laura Cosoi și soțul ei nu-și mai încap în piele de fericire. Actrița a dezvăluit în urmă cu puțin timp timp că este din nou însărcinată și va aduce pe lume cel de-al treilea copil. Vedeta a ținut să împărtășească cu cei de acasă și sexul copilului, așa că le-a mărturisit fanilor că familia ei se va mări cu încă o fetiță: "Cel mai mult îmi place să fiu cu ei! Mi-am imaginat, alături de Cosmin, o familie mare, unită, cu scaune multe așezate în jurul mesei de Crăciun, cu copii care să ne colinde, să se alerge în jurul bradului, să mă ajute la făcut prăjituri, o viață în care iubirea să ne acopere!
Laura Cosoi, alături de fiicele ei
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
În acest moment brațele noastre devin și mai încăpătoare, sufletul și mai plin, emoțiile și mai copleșitoare, căci în lumea asta a noastră mai așteptăm o fetiță, o surioară pentru Rita și Vera. Ce dar minunat este viața, câtă bogăție pot aduce copiii, ce sentiment înălțător de recunoștință ne încearcă ori de câte ori le privim, cât de mare și de bun este Dumnezeu cu noi…! Mi-am dorit să împărtășesc această bucurie cu voi azi, pentru că sunteți parte din viața mea și mi-ați fost alături de fiecare dată în toate momentele importante. Și pentru asta vă mulțumesc! Dragi prieteni, vă doresc un Crăciun în pace și lumină, alături de oamenii apropiați sufletului vostru!", a fost mesajul emoționant transmis de Laura Cosoi, pe contul ei de Instagram.
Laura Cosoi, alături de soțul și fiicele ei
Laura Cosoi și soțul ei își doreau de mult timp să devină din nou părinți
Vestea că este din nou însărcinată a venit ca o binecuvântare pentru Laura Cosoi și soțul ei, care își doreau de mult timp să devină părinți pentru a treia oară.
În urmă cu ceva vreme, actrița povestea că are de gând să le ofere fetițelor sale o surioară sau un frățior, pentru că visul ei este acela de a avea o familie numeroasă: "La un moment dat, îi ziceam lui Cosmin: «Măi, dar noi ne mai dorim un copil în tot haosul ăsta?». Noi simțim că ar mai intra un pui mic, știi? Pentru că au plecat fetele, la grădiniță, la creșă… E casa goală.", declara Laura Cosoi acum ceva timp, în cadrul unei emisiuni TV.