WowNews logo WOWnews
Stories
Legătura neștiută dintre Aras Aydın, din „Minciuni de familie”, și actrița de talie mondială Nicole Kidman

Seriale turcești

Legătura neștiută dintre Aras Aydın, din „Minciuni de familie”, și actrița de talie mondială Nicole Kidman

Aras Aydın, actorul care dă viață personajului Behram Dicleli în serialul turcesc „Minciuni de familie”, difuzat de Kanal D de luni până vineri, de la ora 20:00, a ajuns recent în centrul atenției internaționale după apariția sa în producția americană „Nine Perfect Strangers”, alături de actrița de talie mondială Nicole Kidman, într-un rol ce marchează o etapă importantă în cariera sa.

Aras Aydın a jucat rolul lui Matteo în al doilea sezon al celebrului serial american și, în timpul filmărilor, a trăit un moment cu totul special. După filmarea unei scene intense, celebra Nicole Kidman l-a complimentat și l-a felicitat pentru interpretarea sa și pentru energia transmisă. Gestul a fost urmat de o îmbrățișare care l-a emoționat profund pe mai tânărul actor, lăsându-l fără cuvinte. Acesta a recunoscut că a fost unul dintre cele mai puternice momente trăite în cariera sa, o validare artistică venită din partea uneia dintre cele mai respectate figuri ale cinematografiei mondiale.

La premiera serialului “Nine Perfect Strangers”, care a avut loc la Los Angeles, Aras Aydın a fost prezent pe covorul roșu împreună cu soția sa, actrița Melis Birkan, cea care îi oferă actorului stabilitatea necesară pentru a excela în proiectele profesionale. Cei doi formează un cuplu discret, bazat pe încredere și susținere reciprocă.

Citeste si: Rezumat episodul 10 „Fata de la fereastră”, difuzat în 20 octombrie la Kanal D: Tensiunile încep să crească între Sedat, Nalan și Cana- kanald.ro

Pentru Aras Aydın, fiecare rol este o provocare. Colaborarea cu o echipă internațională și participarea la o producție de asemenea amploare i-au întărit dorința de a-și extinde orizonturile artistice și de a se afirma dincolo de granițele Turciei.

Citește și: Victima unui grav accident rutier, Berk Atan, îndrăgitul actor din “Poveste din Anatolia”, și-a revenit spectaculos! Din toamnă, telespectatorii îl vor revedea, la Kanal D2, în noi episoade ale producţiei

În „Minciuni de familie”, serialul difuzat la Kanal D,  îl interpretează pe Behram Dicleli, un om educat și devotat rădăcinilor sale. Acesta intră în viața lui Oylum (Feyza Sevil Güngör) salvând-o dintr-o situație extrem de periculoasă.

Din acel moment, nimic nu mai este la fel pentru Oylum.

Născut în 1989 la Eskişehir, Aras Aydın este absolvent al Conservatorului de Stat din Istanbul, secția Actorie. Și-a început cariera pe scenă, iar ulterior a devenit cunoscut în seriale foarte bine primite de publicul larg.

Versatilitatea sa i-a adus un loc aparte în peisajul cinematografic turcesc, iar implicarea în proiecte internaționale confirmă ascensiunea unui actor de talie mondiala.

Pe Aras Aydin il puteti urmari in continuare, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20:00, în serialul „Minciuni de familie”, la Kanal D.