kanald.ro
Actualitate
Liderii Occidentului fac tot posibilul să scoată grâul din Ucraina. Ar putea o eventuală criză alimentară să ducă migrații și mai mari? | EXCLUSIV
Politologul Cristina Pîrvulescu a comentat pentru WOWbiz.ro eforturile țărilor din Vest de a organiza transporturi rutirere și spații de stocare temporare pentru grânele din Ucraina.
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, în conferința de presă comună cu Președintele Franței, Emmanuel Macron, de la Baza Kogălniceanu, că țara noastră este implicată activ în transportul de grâu din Ucraina către piețele externe. SUA face pași suplimentari și, prin vocea președintelui Joe Biden, susține că lucrează deja la silozuri temporare în Polonia, la granița cu Ucraina.
Klaus Iohannis, Președintele României: „Am transportat sute de mii de tone de grâu din Ucraina spre Constanţa şi de acolo spre pieţele lumii.”
Klaus Iohannis, Președintele României, de vorbă cu Emmanuel Macron, Președintele Franței
Occidentul caută soluții rapide pentru a contracara o posibilă criză alimentară în țările care depind de grânele ucrainene. Navele care transportau, în mod normal, cereale pe Marea Neagră sunt împiedicate să părăsească porturile ucrainene de blocada navală rusească, așa că circa 25 de milioane de tone de cereale din linia de aprovizionare mondială stau, în acest moment, degeaba.
Potrivit președintelui Iohannis, România face tot posibilul să ajute la distribuirea cerealelor ucrainene către restul lumii, dar este limitată de infrastructură.
„Este nevoie de a creşte semnificativ capacitatea Portului Constanţa pentru a transborda cantităţi importante de cereale, şi multe, multe alte lucruri. Acum, în momentul în care vorbim, deja România joacă un rol semnificativ. Am transportat sute de mii de tone de grâu din Ucraina spre Constanţa şi de acolo spre pieţele lumii, dar, evident, este nevoie de o creştere semnificativă a acestei capacităţi şi suntem, împreună cu partenerii, dispuşi şi interesaţi să dezvoltăm rapid aceste căi”, a declarat miercuri Klaus Iohannis la Baza Kogălniceanu.
Joe Biden: „Vom construi silozuri temporare la granița cu Ucraina, inclusiv în Polonia, dar durează.”
Joe Biden, Președintele SUA
Grija pentru restabilirea liniile de aprovizionare la nivel mondial a cuprins și SUA, care se teme că o criză alimentară, împreună cu explozia prețurilor la alimente și carburanți, ar duce la foamete, instabilitate politică și emigrare în masă în Africa, Orientul Mijlociu și, posibil, și în America Centrală, în perioada următoare. Aflat la o convenție în Philadelphia, Joe Biden a asigurat că guvernul american încearcă toate variantele pentru a debloca situația din Ucraina.
„Vom construi silozuri temporare la granița cu Ucraina, inclusiv în Polonia, ca să putem transfera din acele mașini în acele silozuri și, după, în mașini care circulă prin Europa și să ducem totul în ocean, ca să transportăm în toată lumea. Dar durează”, a spus Președintele SUA, Joe Biden.
Citeste si: „Călăreții Apocalipsei sunt pe drum” Mâna dreaptă a lui Putin, amenințări halucinante la adresa Occidentului
Cristian Pîrvulescu, politolog: „Este în interesul nostru ca Ucraina să-și atingă obiectivele de export, măcar parțial.”
Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA
În paralel, Rusia negociază cu Organizația Națiunilor Unite (ONU) și, separat, cu Turcia, pentru un eventual acord care ar permite Ucrainei să reia exporturile de grâne pe Marea Neagră. Problema este că Rusia dorește relaxarea sancțiunilor economice impuse de Vest în schimbul înlăturării blocadei marine, așa că negocierile au intrat în impas. În viziunea lui Cristian Pîrvulescu, găsirea unei soluții este crucială pentru ca Europa să nu ajungă într-o situație similară cu cea de acum 7 ani, când un val de imigranți au căutat refugiu pe continent, în mare parte din cauza războiului civil din Siria, în care Rusia fost, de asemenea, implicată pentru a susține regimul președintelui Bashar al-Assad.
„E mult mai ușor de transportat în Polonia decât în România. Dacă ne uităm la hartă, înțelegem de ce. E mai scurt drumul. Aici e mai complicat. Ar trebui doar prin sud. Prin Moldova nu se poate întâmpla treaba asta, din motivele geostrategice pe care le cunoaștem și le înțelegem și, atunci, se vor face foarte mari eforturi și astea vor costa bani. Aici va trebui sprijinită masiv Ucraina pentru că, iarăși, este în interesul nostru ca Ucraina să-și atingă obiectivele de export, măcar parțial, pentru ca amenințarea pe care Rusia o face prin boicotarea exportului de cereale ucrainene să nu-și atingă obiectivul. Obiectivul este susținerea unui val de refugiați care să pună Uniunea Europeană într-o situație mai complicată decât în 2015”, a subliniat Cristian Pîrvulescu, într-un interviu exclusiv acordat redacției WOWbiz.ro.