Lidia Buble şi Răzvan Simion formează un cuplu stabil de mai mulţi ani. Frumoasa cântăreaţă şi prezentatorul şi-au oficializat relaţia în secret, după patru ani de iubire, pe o plajă. Înainte de a face pasul cel mare el nu a ajuns să îi cunoască pe membrii familiei artistei pentru că ea provine dintr-o familie foarte credincioasă şi tatăl ei şi-a dorit să i-l prezinte doar pe cel cu care avea să rămână pentru tot restul vieţii.
„Ai mei nu l-au cunoscut pe Răzvan nici până acum. Nu vreau să grăbesc şi să presez lucrurile. Tata e un om cu o fire mai dură. Are anumite principii. Mi-a spus că vrea să-mi cunoască alesul doar în momentul în care ne căsătorim. Sunt convinsă că în momentul în care îl vor cunoaşte pe Răzvan, le va face foarte mare plăcere”, a povestit Lidia Buble la un moment dat.
După ce a avut loc ceremonia, Răzvan i-a cunoscut pe părinţii artistei chiar de Sărbători. Dar, pentru că nunta nu a fost una cu fast, nu toţi urmăritorii Lidiei ştiu că ea şi Răzvan au făcut deja pasul cel mare. Recent, cântăreaţa a publicat o fotografie în care era alături de soţul ei şi o fană a criticat-o dur. “Dumnezeu urăşte concubinajul”, a fost mesajul ei.
Lidia a reacţionat imediat. „Şi prostia”, a răspuns ea.