
kanald.ro
Lionel Messi
Sport
Lionel Messi a spus în cadrul unui interviu de pe canalul de YouTube al celor de la OLGA faptul că participarea lui la Cupa Mondială din 2026 va depinde de felul în care se va simți.
În momentul de față, Lionel Messi a câștigat mai toate trofeele pe care și le poate dori un fotbalist. S-a impus în mai multe rânduri în campionatul Spaniei și o dată în cel din Franța, a câștigat de patru ori Champions League, a triumfat la Copa America și, în 2022, a ridicat Cupa Mondială.
Totuși, în ultima vreme a început să se vorbească tot mai mult despre cât va mai juca Lionel Messi pentru Argentina, având în vedere faptul că a ajuns la 36 de ani.
Potrivit site-ului oficial al celor de la FIFA, Campionatul Mondial din 2026 se va desfășura în intervalul iunie-iulie. În acea perioadă, Lionel Messi va avea 39 de ani. Totuși, după cum a spus și argentinianul, totul depinde de cum se va simți în acel moment.
Lionel Messi
Lionel Messi a jucat în primul meci la Cupa Mondială în cadrul ediției din 2006, conform profilului lui de Transfermarkt. Atunci a jucat trei meciuri, două în faza grupelor și unul în etapele eliminatorii. Naționala lui a fost eliminată în sferturi de către Germania la loviturile de departajare, însă jucătorul celor de la Inter Miami nu a fost utilizat în acel meci.
A urmat ediția din 2010. Messi a jucat în toate meciurile pe care Argentina le-a jucat.
În anul 2014 lucrurile au fost pe jumătate asemănătoare. Argentina a fost învinsă din nou de Germania, dar de data această nu în sferturile turneului, ci în ultimul act. În cadrul acestui turneu, Lionel Messi a purtat banderola de căpitan pe braț în toate partidele. În finală, nemții au reușit să câștige cu scorul de 1-0.
În ediția din 2018, Argentina a fost eliminată imediat după grupe. Franța a fost echipa care a oprit parcursul argentinei la turneul final de atunci. Și atunci, Messi a fost căpitanul selecționatei în toate meciurile.
A urmat ediția din 2022 și cea în care Lionel Messi, purtând banderola pe braț, a reușit să obțină trofeul. De data aceasta, Argentina și-a luat revanșa în fața Franței chiar în finală. După un meci extrem de spectaculos, sud-americanii au reușit să se impună la loviturile de la 11 metri.
În urma acelui meci, Argentina a reușit să adauge în „colecție” al treilea trofeu la Campionatul Mondial, după triumfurile din 1978 și 1986.