
kanald.ro
Liviu Ciobotariu, antrenorul lui Sepsi, și-a cunoscut soția, pe Carmen
Sport
Liviu Ciobotariu, antrenorul lui Sepsi, și-a cunoscut soția, pe Carmen, de când era foarte tânăr, avea doar 19 ani, iar la 22 de ani, s-au căsătorit.
Liviu Ciobotariu face istorie în cupele europene cu Sepsi și e în lumina reflectoarelor ca antrenor, însă, nimeni nu-i cunoaște și viața privată, și mai ales, pe Carmen, frumoasa lui soție.
Liviu Ciobotariu, antrenorul lui Sepsi, este un tip liniștit, care preferă să vorbească mai mult pe teren și foarte puțin dincolo de el.
Puțini cunosc, de pildă, povestea lui de dragoste cu Carmen, femeia care îi stă alături de foarte mulți ani, cea care i-a înțeles viața de fotbalist și, apoi, pe cea de antrenor.
Liviu Ciobotariu
Citește și: Prima reacție a lui Gică Hagi după returul din Conference League! Declarația „Regelui”
După opt luni de la prima întâlnire, Carmen și Liviu Ciobotariu au devenit oficial un cuplu. Totuși, a trebuit să mai treacă un timp pentru a ajunge în fața Ofițerului Stării Civile și a preotului, fiindcă, abia în 1992, Liviu s-a însurat cu iubita lui.
„Noi ne-am căsătorit pe 3 iunie 1992. Evenimentul a fost într-o miercuri, iar a doua zi, Liviu a plecat în cantonament. Deci luna noastră de miere a durat doar câteva ore”, a povestit soția lui Liviu Ciobotariu, în urmă cu câțiva ani, pentru libertatea.ro.
Liviu Ciobotariu și soția sa
Actualul antrenor de la Sepsi, acum în vârstă de 52 de ani, și soția lui, Carmen, au fost cununați de Cosmin și Luminița Olăroiu, cei care aveau să le devină apoi și nașii copiilor.
La un an de la nuntă, în 1993, pe data de 8 decembrie, Carmen a adus pe lume primul băiat, pe Cosmin Adrian, apoi, pe 10 iunie 1998, l-a născut pe Denis, cel care joacă în prezent pe postul de fundaș central la echipa pe care tatăl său
o pregătește, Sepsi Sfântu Gheorghe, iar evoluțiile sale sunt din ce în ce mai bune.În ceea ce o privește pe Carmen, partenera de viață a antrenorului, ea este o femeie de afaceri cunoscută în București. Doamna Ciobotariu are ca business un salon de înfrumusețare în zona Piața Alba Iulia, frecventat de o clientelă selectă. Cu toate acestea, este o femeie discretă, care nu își dorește să apară în lumina reflectoarelor.
Liviu Ciobotariu