kanald.ro
Liviu Guță
Liviu Guță
Vedete
Liviu Guță a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă.
Liviu Guță a dispărut la un moment dat din spațiul public, atunci când a fost plecat peste hotare și nimeni nu a mai știut nimic de el, însă de câteva luni a revenit în România și încearcă se se reconecteze cu fanii.
Astfel, de curând, acesta a fost extrem de sincer și a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă, probleme care, spune el, îi afectează și cariera. Totuși, manelistul a precizat că face orice pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate.
Citeste si: Părintele Ciprian Petre Necula s-a stins din viață! Acesta avea vârsta de doar 47 de ani- kfetele.ro
„Pe lângă problemele mele personale pe care le am, din cauza stresului acumulat, am dezvoltat un reflux gastroesofagian, practic mi-a afectat vocea și respirația. Din acest motiv nu am putut cânta la valoarea pe care mi-aș fi dorit-o. Îmi doresc din tot sufletul să vă pot oferi muzică bună și emoție așa cum o simt în inima mea. Am fost la doctor și am făcut mai multe investigații pentru problemele cu stomacul și vocea. Medicii au descoperit alte aspecte la care trebuie să fiu mai atent.
La un moment dat, fanii lui Liviu Guță s-au îngrijorat la maxim, având în vedere că acesta dispăruse din spațiul public de aproximativ 2 ani. Totuși, acesta a revenit pe rețelele de socializare și le-a transmis un mesaj celor ce îl îndrăgesc.
Citeste si: Părintele Ciprian Petre Necula s-a stins din viață! Acesta avea vârsta de doar 47 de ani- kfetele.ro
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Am făcut acest mesaj din suflet pentru voi, cei care mi-ați fost alături în clipele bune și mai puțin bune. Cei care mă vedeți ca pe un prieten adevărat nu doar un artist. Evident pentru mine, voi sunteți mai mult decât fani. Să știți asta, sunteți chiar sprijinul meu, familia mea extinsă. Cei care m-au încurajat să merg mai departe atunci când totul părea pierdut. Pe 14 ianuarie emoțiile m-au copleșit, dragii mei, când am intrat live după doi ani și jumătate de absență. Vă dați seama că-mi bătea inima puternic, nu doar de tensiune, ci de recunoștință pentru faptul că încă vă pasă de mine. Am simțit nevoia să fiu sincer cu voi să vă spun adevărul despre dificultățile prin care eu trec în acest moment. Am investit într-un vis care, din păcate, nu s-a împlinit, iar asta m-a lăsat fără nimic din ceea ce aveam. Asta e viața, știți cum e, tot ce mi-a rămas sunt vocea și credința în Dumnezeu. Nu-mi este rușine să recunosc că am căzut, să zic așa, dar viața este o luptă și uneori pierdem, dar știu că fiecare cădere e o lecție și oportunitate de a ne ridica mai puternici”, a declarat Liviu Guță când a revenit în spațiul public.